Vineri dimineaţa, la ora 03.38, dispeceratul integrat ISU - SAJ a fost informat despre producerea unui accident rutier pe raza municipiul Bistriţa, pe strada Libertăţii, care se suprapune cu DN 17. Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, un echipaj de prim ajutor SMURD şi un echipaj de descarcerare din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bistriţa s-au deplasat de urgenţă la locul indicat.
Un autoturism care circula pe ruta Bistriţa – Beclean a părăsit partea carosabilă, a lovit un stâlp de electricitate, apoi un parapet, după care a rupt un copac situat pe marginea drumului.
În autoturismul implicat în accident se aflau 3 persoane, şoferul şi pasagerul din dreapta reuşind să iasă din maşină imediat după impact, în timp ce pasagerul de spate a rămas încarcerat.
Echipajul de prim ajutor SMURD a preluat pasagerul din faţă, dreapta, o femeie de aproximativ 22 ani, în timp ce pompierii militari au extras pasagerul din spate, rămas blocat între fiarele contorsionate ale autovehiculului. Pentru a asigura accesul rapid al echipajelor medicale, salvatorii au îndepărtat mai multe elemente de caroserie, portiera din spate şi o parte a stâlpului de susţinere, reuşind în acest mod să elibereze femeia blocată în câteva minute.
Toate victimele accidentului erau conştiente în momentul preluării de către echipajele medicale şi au fost transportate la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate, se arată într-un buletin informativ ISU BN
Vineri dimineaţa, la ora 03.38, dispeceratul integrat ISU - SAJ a fost informat despre producerea unui accident rutier pe raza municipiul Bistriţa, pe strada Libertăţii, care se suprapune cu DN 17. Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, un echipaj de prim ajutor SMURD şi un echipaj de descarcerar