Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medic condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru luare de mită

Publicat in Gandul, vineri 31 mai 2013 ·

Un medic de origine arabă de la Spitalul Orăşenesc Segarcea, trimis în judecată pentru luare de mită, după ce a primit bani de la paciente, pentru a le face întreruperi de sarcină, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare de Tribunalul Dolj, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit portalului Tribunalului Dolj, medicul ginecolog Barham Khalil de la spitalul din Segarcea a fost condamnat, joi, la trei ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită.

Decizia instanţei doljene nu este difinitivă şi poate fi atacată cu apel.

Medicul a fost prins în flagrant, în martie 2012, în timp ce primea bani de la o pacientă pentru a-i face o operaţie de cezariană. Iniţial, medicul a fost reţinut, însă ulterior a fost eliberat, întorcându-se la spital.

Khalil Barham a recunoscut atunci că un bărbat i-a oferit o sumă pentru a-i face avort unei femei, însă a susţinut că nu a pus mâna pe banii respectivi.

"I-am spus să pună banii în dulap. Mi-am dat seama că este ceva în neregulă. Mi-a zis că amanta lui este însărcinată şi că nu vrea să se afle. A insistat să îmi dea un plic cu euro, dar l-am refuzat", a spus Khalil Barham.

Medicul a fost trimis în judecată în mai 2012, pentru luare de mită.

Procurorii Parchetului Tribunalului Dolj şi ofiţerii anticorupţie au stabilit că, în ianuarie şi februarie 2010, precum şi în 1, 3 şi 6 ianuarie 2012, medicul le-a cerut mai multor femei sume cuprinse între 100 de euro şi 1.000 de lei, pentru operaţii de cezariană sau întreruperi de sarcină.

Un medic de origine arabă de la Spitalul Orăşenesc Segarcea, trimis în judecată pentru luare de mită, după ce a primit bani de la paciente, pentru a le face întreruperi de sarcină, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare de Tribunalul Dolj, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit portalului Tribunalului Dolj,

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe autostrada A1, cu doi morți și un rănit (foto)

Press Alert acum 6 ore
< div class="wp-block-image">

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 11 ore
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum 10 ore
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

Au ucis un bărbat deoarece „deranja tomberoanele”. Mamă și fiu, după gratii

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, iar mama sa este cercetată în libertate după ce au lovit și lăsat inconștient un alt bărbat pe o stradă din Sectorul 5. El a fost dus la spital după ce o martoră a incidentulu

Simona Halep participă şi la turneul WTA 125 din Hong Kong: “Voi reveni pe teren mai repede decât vă aşteptaţi - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a anunţat, într-un filmuleţ postat de organizatori în social media, că va participa la turneul de categoria WTA 125 din Hong Kong, care începe luni. "M-am gândit că astăzi este o zi grozavă să anunţ vestea bună că voi r

Reacția lui Biden, după uciderea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, de către Israel

HotNews acum 9 ore
Președintele american Joe Biden a declarat că moartea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah este o „măsură a dreptății pentru numeroasele sale victime”, inclusiv pentru americani, în timp ce a cerut detensionarea conflictelor din Orientul Mijlociu, r

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum 10 ore
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

Un polițist beat a provocat un accident rutier. Agentul era în timpul liber

Ziare.com acum 11 ore
Accident rutier grav pe Drumul Național 39, în judeţul Constanţa. O tânără de 21 de ani şi un copil de doi ani au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un altul, condus de un poliţist de 21 de ani, aflat în timpul libe

Incendiu de vegetație lângă București. A fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un incendiu de gunoi menajer și vegetaţie uscată a izbucnit, sâmbătă seară, 28 septembrie, în localitatea ilfoveană Sinteşti, pompierii intervenind cu nouă autospeciale. Totodată, a fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum. ”Interv

Tudor Giurgiu, la TIFF Oradea: Un film cu Nadia Comăneci, pentru 2026, la 50 de ani de la Olimpiada din Montreal

G4Media acum 6 ore
Regizorul Tudor Giurgiu a afirmat, sâmbătă seara, la Oradea, că ar dori să realizeze un film documentar despre Nadia Comăneci pe care să-l lanseze în 2026, la 50 de ani de la momentul istoric al Olimpiadei de la Montreal, transmite Agerpres. „Între

Vremea

București
acum

17°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

13°/17°
mie.

11°/20°
Iasi
acum

15°
dum.

12°/18°
lun.

8°/12°
mar.

8°/13°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/22°
lun.

13°/19°
mar.

12°/16°
mie.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

9°/15°
lun.

8°/9°
mar.

8°/15°
mie.

7°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/17°
lun.

8°/17°
mar.

7°/17°
mie.

9°/20°