Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cadou inedit de Ziua Copilului

Publicat in Adevarul, vineri 31 mai 2013 ·

Rafting pe Râul Nera pe traseul pe care apa l-a săpat în stâncă între Şopotul Nou şi Sasca Montană. Tiroliană în zona tunelurilor din Cheile Nerei, tarversînd râul de pe malul stând pe malul drept pe un traseu de 90 de metri lungime, cu plecare de la aproximativ 40 de metri înălţime sunt câteva propuneri inedite pentru 1 iunie “Sănătatea este o comoară pe care puţini ştiu să o preţuiască, deşi aproape toţi se nasc cu ea”, spunea marele învăţat Hipocrate. Cei de la Caraş Adventure alături de Primăria Sasca Montană cred că Hipocrate are dreptate. Aşa că te îndeamnă: dezlănţuie copilul din tine şi apără-ţi astfel cel mai de preţ bun pe care îl ai – sănătatea. „Vino alături de noi să facem împreună puţină mişcare în aerul curat din Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa“ este îndemnul lor.

Alege genul de mişcare care ţi se potriveşte sau, şi mai bine, alege să experimentezi toate genurile de aventură pe care ţi le punem la dispoziţie.

Rafting pe Râul Nera pe traseul pe care apa l-a săpat în stâncă între Şopotul Nou şi Sasca Montană. Tiroliană în zona tunelurilor din Cheile Nerei, tarversînd râul de pe malul stând pe malul drept pe un traseu de 90 de metri lungime, cu plecare de la aproximativ 40 de metri înălţime. Nu te speria, nu ai nevoie de cunoştinţe de specialitate. Adrenalină pură, în perfectă siguranţă. Mountain biking pe traseul Sasca Montană – Slatina Nera – Podul Bei – Păstrăvăria Beuşniţa – Lacul Ochiul Beiului – Cascadele Beuşniţei. Sau Treking pe numeroasele trasee din zonă care îţi vor dezvălui peisaje senzaţionale.

„Îţi garantăm că nu îi poţi oferi un cadou mai frumos copilulului din tine şi suntem siguri că acesta va fi doar preludiul pentru week-endul 5-7 iulie când pe lângă activităţile de aventură ţi-am pregătit un festival de muzică rock la care vor participa cele mai titrate trupe ale genului. Mai multe amănunte g

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 59 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°