Scris de Adriana Barbu - În lupta iniţiată de Primăria Arad pentru cucerirea titlului de capitală culturală europeană s-a ajuns la un prim moment de fantezie: MARC.
Arad. Un basm, o fantezie, un vis frumos. Planul schiţat al Aradului gândit pentru competiţia capitală culturală europeană 2021 a fost prezentat la finele săptămânii trecute de către consilierul local, Cătălin Lazurcă, preşedintele comisiei de cultură din cadrul CLM Arad. Evenimentul a avut loc în cadrul şedinţei comisiilor reunite de cultură-învăţământ din cele două oraşe, Arad şi Pecs, imediat după prezentarea filmului despre Arad, care a fost vizionat iniţial în Parlamentul European în martie, la prezentarea organizată de Iosif Matula.
Ce cuprinde planul-schiţă intitulat „Marchează Aradul Cultural (Marking Arad Culturaly)? Câteva vise precum înființarea unui muzeu feroviar, deschiderea unor filiale ale institutelor culturale europene la Arad, organizarea unui târg de idei, o dată la doi ani, care să vină cu soluţii alternative, un muzeu al sportului şi, desigur, un plan ambiţios legat de Cetatea Aradului. Conceptul cultural cuprinde şi câteva idei privind pregătirile pentru obținerea tiltlului de Capitală Culturală Europeană în anul 2021.Până în 2030
Obiectivele acestui „moment de fantezie”, aşa cum l-a catalogat însuşi Cătălin Lazurcă, sunt trasate până în 2030, aşa că timp de realizare ar fi suficient. S-a vorbit, tot atunci, şi tot în cadrul acestui concept, de necesitatea legării consumului cultural de participarea creativă, care ar duce la identificarea resurselor care să creeze acte de cultură în oraş, altele decât cele istorice, sau mai exact care se desfăşoară cu precădere în Arad. Şi, cum era de aşteptat, în schiţarea planului Municipalităţii pentru competiţia din 2021, s-a vorbit şi despre necesitatea atragerii în Arad a unor profesionişti din domeniul culturii, care să aibă câ