Mesajul a fost trimis. Multumesc!

OMS: 31 mai – Ziua mondială fără tutun

Publicat in Ziua Veche, vineri 31 mai 2013 ·

Ziua mondială fără tutun se marchează din 1988, pe data de 31 mai, la iniţiativa şi sub auspiciile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

În 1987, statele membre ale OMS au adoptat o rezoluţie, prin care se făcea un apel la decretarea unei Zile internaţionale fără fumat la 7 aprilie 1988. Succesul înregistrat a dus la permanentizarea acestei practici, dar în ultima zi din luna mai. Organizarea Zilei mondiale fără tutun are ca scop încurajarea factorilor de decizie de a lua măsuri stricte în privinţa produselor din tutun şi conştientizarea riscurilor la care se expun fumătorii. Potrivit Agerpres, anual, este aleasă o temă nouă de dezbatere, cea propusă pentru 2013 fiind „Interzicerea publicităţii, promovării şi sponsorizării pentru tutun”. Tabagismul reprezintă principala cauză a deceselor în ordinea importanţei. În fiecare an, se înregistrează peste 5 milioane de decese provocate de fumat. Pe scară mondială, decesele cauzate de fumat sunt în număr mai mare decât cele cauzate de SIDA, TBC şi malaria combinată. Consumul de tutun este în prezent, la nivel mondial, responsabil pentru uciderea a unu din 10 adulţi. Efectele negative ale fumatului nu se limitează la cel care fumează, ele răsfrângându-se dramatic şi asupra celor aflaţi în apropiere – doar 15% din fumul de ţigară este inhalat de cel care fumează, restul de 85% putând pătrunde în plămânii celor din jur. Fumatul este responsabil pentru 75% dintre infarcte la fumătorii cu vârsta sub 50 ani şi pentru 30% dintre decesele cauzate de diferitele forme de cancer. Conform OMS, anual în lume sunt fumate aproape 5,5 triliarde de ţigări, obiceiul nociv fiind, în pofida avertismentelor de pe pachetele de ţigări, în creştere semnificativă. OMS apreciază că numărul actual de fumători, care este de aproximativ 1,4 miliarde, va creşte, urmând să ajungă în 2020 până la 1,8 miliarde. Fumatul este cel mai răspâ

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministerul de Externe anunţă risc crescut de producere a incendiilor în Grecia / Atenţionare de călătorie / Zonele vizate

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia că, potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie, sâmbătă, 29 iunie 2024, se vor înregistra temperaturi foarte rid

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum 2 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,40% din PIB în primele cinci luni, adică la 60,10 miliarde lei, faţă de 2,30% din PIB în primele cinci luni ale anului 2023

News.ro acum 2 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele cinci luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 60,10 miliarde lei, respectiv 3,40% din PIB faţă de deficitul de 36,91 miliarde lei, respectiv 2,30% din PIB aferent celor cinci luni ale anulu

Război în Ucraina, ziua 805. Zelenski spune că pregăteşte un plan pentru o „pace justă”

Press Alert acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că lucrează la un nou plan pentru a pune capăt războiului în Ucraina, în timp ce ţara continuă în acelaşi timp să se întărească pe plan militar pentru a putea forţa Rusia să accepte o „pace

Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova, condamnat la 15 ani de închisoare / El este obligat să achite 600.000 de euro către familia victimei / Decizia nu este definitivă

News.ro acum 2 ore
Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Dolj, la 15 ani de închisoare. De asemenea, el este obligat să achite în total 600.000 de euro către familia victimei şi 200.000 de lei c

Guvernul a luat o măsură prin care deciziile de recalculare a pensiilor vor fi distribuite de Poşta Română

News.ro acum 3 ore
Guvernul a aprobat, vineri, o ordonanţă de urgenţă care prevede ca Poşta Română să fie instituţia care să ofere servicii integrate de pregătire şi expediere a plicurilor care conţin deciziile privind recalcularea pensiilor din sistemul public. „Dato

Wizz Air cere măsuri pentru remedierea deficienţelor în controlul traficului aerian din Europa

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al companiei, fenomenele meteorologice au afectat capacitatea autorităţilor de control al traficului aerian şi a Eurocontrol de a gestiona volumele de trafic la nivelul întregii industrii, ceea ce a condus la întârzieri şi an

Accident groaznic în Teleorman: Trei persoane au murit pe loc, iar o alta a ajuns la spital în comă, după ce mașina lor a intrat într-un cap de pod

Ziare.com acum 11 minute
Trei oameni au murit, vineri, 28 iunie, într-un groaznic accident produs pe un drum judeţean din Teleorman. O maşină a intrat într-un cap de pod, toți cei patru pasageri fiind încarcerați. Un adolescent de 16 ani, în comă, a fost transportat cu elic

Executivul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care poliţiştii rutieri pot testa obligatoriu anumiţi participanţi la trafic pentru alcool sau substanţe psihoactive

News.ro acum 2 ore
Executivul a aprobat, vineri, ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în scopul creşterii siguranţei rutiere, Actul normativ introduce criterii cu privire la stabilirea obligaţiei legale a poliţistului rutier de a

Rusia ameninţă NATO cu o ”confruntare directă”, din cauza dronelor americane de la Marea Neagră

News.ro acum o ora
Rusia ameninţă vineri Occidentul cu o ”confruntare directă”, din cauza unei ”intensificări” a zborurilor dronelor militare americane la Marea Neagră, în largul Ucrainei, la câteva zile după primele ameninţări vizând Washingtonul, în urma unui atac u

Vremea

București
acum

32°
vin.

17°/32°
sâm.

22°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

27°
vin.

21°/27°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
Timisoara
acum

26°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/34°