Preşedintele Băsescu a semnat decretul de promulgare a legii pentru modificarea Statutului cadrelor militare, care prevede că militarii pot fi menţinuţi în activitate după împlinirea vârstei de pensionare, până la 60 de ani, cu aprobarea conducerii instituţiei, în funcţie de nevoile de încadrare.
Informaţia privind semnarea de către şeful statului a decretului privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare este cuprinsă într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Curtea Constituţională a decis, în 22 mai, cu unanimitate de voturi, că sunt constituţionale modificările la Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare, aduse după ce actul normativ a fost trimis de preşedinte pentru reexaminare, respingând astfel sesizarea PDL.
Judecătorii Curţii Constituţionale au respins sesizarea în cazul Legii pentru modificarea şi completarea Legii 80/1995 privind statutul cadrelor militare, prin care senatorii PDL au reclamat depăşirea cadrului cererii de reexaminare formulată de şeful statului.
Plenul Curţii Constituţionale a soluţionat obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile articolului unic punctul 5 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, prin care s-a introdus articolul 86 alineatul 2², obiecţie formulată de 25 de senatori, arată CC într-un comunicat de presă.
Senatorii PDL au atacat în aprilie la Curtea Constituţională modificările la Legea privind statutul cadrelor militare adoptate în şedinţa Senatului din 9 aprilie. Potrivit democrat-liberalilor, legea adoptată ar fi depăşit cadrul cererii de reexaminare formulată de şeful statului şi dezbătută în cele două Camere ale Parlamentului, fiind astfel neconformă cu prevederile articolului 77 alin. (2) din Constituţie şi cu toată jurisprudenţa Cur