Cu ocazia „Anului omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena”, zece elevi ai Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Casian” din Tulcea expun în foaierul Teatrului „Jean Bart” icoane pe sticlă.
Expozanţii sunt Gabriel Drăghici, Cornel Neagu, Viorel Iacob (clasa a IX – a), Stelian Ionaşcu, Nicolae Vasile, Dumitrel Cabanov, Sorin Popaene (clasa a X – a), Neculai Iorga, Nicolae Negoiţă şi Răzvan Popa – Petrescu (clasa a XI – a). Profesorul de specialitate este Adrian Pal, cunoscutul pictor tulcean, cel care predă la Seminarul Teologic „Istoria Artelor”.
„Am avut posibilitatea să-i selectez, dintre toţi elevii mei de la Seminar, pe cei mai buni, hărăziţi atât pentru profesiunea aleasă, cât şi pentru pictură. Am ales tehnica picturii pe sticlă, iar lucrările au fost executate după cursuri. Şi după multe ore”, a declarat profesorul Adrian Pal (foto).
Dat fiind profilul expoziţiei, la vernisajul de aseară au fost invitaţi Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, părintele profesor Iustinian Aurelian Neculai, directorul Seminarului Teologic, precum şi inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean, profesorul Dumitru Damian.
Cu ocazia „Anului omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena”, zece elevi ai Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Casian” din Tulcea expun în foaierul Teatrului „Jean Bart” icoane pe sticlă.
Expozanţii sunt Gabriel Drăghici, Cornel Neagu, Viorel Iacob (clasa a IX – a), Stelian Ionaşcu, Nicolae Vasile, Dumitrel Cabanov, Sorin Popaene (clasa a X – a), Neculai Iorga, Nicolae Negoiţă şi Răzvan Popa – Petrescu (clasa a XI – a). Profesorul de specialitate este Adrian Pal, cunoscutul pictor tulcean, cel care predă la Seminarul Teologic „Istoria Artelor”.
„Am avut posibilitatea să-i selectez, dintre toţi elevii mei de la Seminar, pe cei mai buni, hărăziţi atât pentru profesiunea aleasă, cât şi pentru p