Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comerţul stradal interzis în Baia Mare

Publicat in Adevarul, vineri 31 mai 2013 ·

Comerţul cu produse alimentare pe străzile municipiului va fi în scurt timp interzis. Vânzătorii de pepene, castane, porumb sau comercianţii ambulanţi din parcul Regina Maria vor fi obligaţi să se supună noilor reglementări dacă doresc să îşi continue activitatea.

Conform unei hotărâri adoptate de consiliul local, vânzarea produselor pe străzile municipiului, în condiţii improprii va fi înterzisă. În dorinţa de a respecta condiţiile de igienă şi siguranţă alimentară produsele precum castanele şi porumbul vor putea fi comercializate doar în spaţiile special amenajate. „Se vor amplasa aşa cum am văzut şi în alte oraşe: în Viena, în Munchen, nişte casuţe speciale, în care să îşi poată desfăşura o astfel de activitate de vânzare a castanelor în sezon, sau am văzut chiar în România, în Braşov, nişte mici utilaje pentru porumb, astfel încât să nu umbli cu oala în centrul oraşului cu astfel de produse”, a explicat primarul Cătălin Cherecheş. Comerţul cu aceste produse se va putea efectua doar în anumite periade ale anului, astfel, în intervalul 1 septembrie - 30 noiembrie se poate efectua comerţul cu castane, iar între 15 iulie şi 30 noiembrie, cel cu porumb.

Nici vânzătorii de pepene nu au fost trecuţi cu vederea. Cu scopul de a împiedica staţionarea maşinilor în faţa tarabelor dar şi de a păstra curăţenia în oraş, activitatea lor pe străzile municipiului va fi interzisă, locul de desfacere permis fiind doar pieţele. Noi reguli privind comeţul se vor aplica şi celor care îşi desfăşoară activitatea în parcul Regina Maria. Comericianţii de vată de zahăr, popcorn şi alte produse alimentare vor fi înlocuiţi cu automate.

Pentru a asigura respectarea hotărârii consiliului local, poliţia locală va efectua controale stricte pe raza municipiului. Cei care nu se vor supune noilor reglementări riscă amenzi cuprinse între 500 şi 1.000 de lei pent

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ACCIDENT grav pe A1 la Simeria. Șase victime, între care doi copii după o coliziune între trei autoturisme și un TIR. Traficul, complet blocat

Gandul acum 38 minute
Un accident rutier grav a avut loc luni dimineață pe autostrada A1 Sibiu-Deva, în zona Simeria, județul Hunedoara. Trei mașini și un TIR au fost implicate, iar șase persoane au fost rănite, printre care doi copii. Traficul a fost blocat complet, iar

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum 40 minute
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum o ora
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum 48 minute
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Accident grav, în Leșu! Un tânăr a murit, iar alți doi au ajuns la spital. Șoferul a condus beat

Gazeta de Bistrita acum 44 minute
Facebook Twitter Print WhatsApp Un accident grav s-a petrecut în această dimineață în localitatea Leșu, unde un autoturism s-a răsturnat. Trei tineri au fost grav răniți, doi dintre aceștia au fiind transportați, însă un al treilea a decedat. Poliți

Horoscop pentru luni, 21 iulie 2025. Zi interesantă la capitolul bani pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 54 minute
Berbec S-ar putea ca astazi sa fii mai mult pe drumuri Chiar daca te gandesti la calatorii in tinuturi îndepărtate, se pare ca ai mai mult succes la cele in apropierea casei. Fii prudent in relatiile sentimentale! Evita discutiile contradictorii si

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 9 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 9 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

22°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

21°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°