Agenţia DARPA lucrează la dezvoltarea unor proteze ce pot fi controlate de creierul pacienţilor. Mai mult, oamenii de ştiinţă au descoperit o modalitate de a-i face pe oamenii care şi-au pierdut membrele să simtă cu ajutorul acelor proteze, potrivit The Verge.
Cercetătorii au demonstrat nişte proteze bionice pe care oamenii cu membre amputate le pot controla cu ajutorul ţesutului rămas, Braţele receptează semnalele de la purtător şi îi oferă acestuia feedback, redându-i simţul atingerii.
Printr-o procedură numită re-inervare musculară targetată, semnalele de la nervii ţăiaţi în timpul amputării sunt reorientate către ţesutul muscular din altă parte. În acest fel, semnalele sunt amplificate şi proteza poate fi controlată. Acest gen de intervenţie s-a remarcat anul trecut când Zac Vawter a folosit un picior artificial pentru a urca treptele unei clădiri de 103 etaje din Chicago.
În clipul de mai jos, sergentul Glenn Lehman demonstrează acurateţea de care este capabilă o astfel de tehnologie.
În alt video, cei de la DARPA demonstrează o altă tehnică, denumită FINE (flat interface nerve electrode) care poate fi folosită pentru a transmite senzaţii către utilizatorul protezei. Prin această procedură, fibrele nervoase sunt aplatizate şi expuse curentului electric pentru a reda simţul tactil pacienţilor.
Agenţia susţine că tehnologia le permite pacienţilor să „îşi mişte mâna fără a fi nevoiţi să o privească constant, permiţând efectuarea unor sarcini simple, precum căutarea unorobiecte într-o geantă“.
Vrem să discutăm cu voi, „Adevărul Tech“ este şi pe Facebook