Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Kovacs, la finala Cupei!

Publicat in Pro Sport, vineri 31 mai 2013 ·

Finala Cupei României va avea loc pe 1 iunie, pe Naţional Arena, de la ora 20:45, în direct pe PRO TV.

Petrolul Ploieşti şi CFR Cluj se întâlnesc mâine în finala Cupei României, pe Naţional Arena, într-un meci ce va închide sezonul competiţional intern 2012-2013. Onoarea de a conduce acest joc important îi va reveni arbitrului Istvan Kovacs (29 de ani), unul dintre cei mai constanţi şi mai apreciaţi cavaleri ai fluierului din campionatul recent încheiat.

Năcut la Carei, pe 16 septembrie 1985, Kovacs a debutat în arbitraj în 1999, la doar 14 ani. Primul meci în Liga I l-a arbitrat în 2007, Poli Timişoara – Pandurii Târgu Jiu, iar cel dintâi joc important în carieră a fost Supercupa României, din acelaşi an, pe vechiul „Lia Manoliu“, dintre Dinamo şi Rapid, scor 6-7, după executarea loviturilor de departajare.

30 de „roşii“ în două sezoane

Cunoscut pentru stilul direct şi pentru corectitudinea din teren, Istvan Kovacs e un arbitru care nu se sfieşte să scoată cartonaşul roşu atunci când evenimentele din teren o cer. În ultimele două sezoane din Liga I, centralul din Carei a arătat nu mai puţin de 30 de „roşii“. 17 în campionatul trecut, iar 13 în cel încheiat ieri. Din 2010, Kovacs e arbitru internaţional şi a fost delegat, ca adiţional sau rezervă, la numeroare întâlniri în Liga Campionilor şi Europa League. Primul meci internaţional la seniori l-a avut pe 16 octombrie 2012, în preliminariile CM 2014, între Letonia şi Liechestein (2-0).

Finala Cupei României va avea loc pe 1 iunie, pe Naţional Arena, de la ora 20:45, în direct pe PRO TV.

Petrolul Ploieşti şi CFR Cluj se întâlnesc mâine în finala Cupei României, pe Naţional Arena, într-un meci ce va închide sezonul competiţional intern 2012-2013. Onoarea de a conduce acest joc important îi va reveni arbitrului Istvan Kovacs (29 de ani), unul dintre cei mai constanţi şi mai apre

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 3 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 4 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ministrul rus al transporturilor, demis luni dimineață de Putin, a fost găsit împuşcat în maşina sa

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinuc

Ilie Bolojan a anunțat ce va conține al doilea pachet de măsuri fiscale

Mediafax acum 28 minute
Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni, în fața Parlamentului, ce măsuri va include al doilea pachet ce vizează reducerea deficitului bugetar. Printre altele, măsurile urmăresc reforma pensiilor speciale, a administrației și a companiilor de stat. Di

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 3 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Un oficial rus a murit în timpul unei întâlniri la Ministerul Transporturilor, după ce ministrul de resort a fost demis de Putin și s-a sinucis

HotNews acum 38 minute
Șeful adjunct al Departamentului de Administrare a Proprietăților din cadrul lui Rosavtodor, Andrei Korneiciuk, a murit în clădirea Ministerului Transporturilor din Rusia, pe strada Staraya Basmannaya din Moscova, relatează Meduza, citând informații

Incendiu agresiv izbucnit la un depozit de detergenți din incinta fostei fabrici Fortus, în Iași

Mediafax acum 12 minute
Echipaje ale Detașamentului 2 de Pompieri Iași intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un depozit de detergenți situat în incinta fostei fabrici Fortus, pe Șoseaua Nicolina, municipiul Iași. Pompierii transmit că incendiul afect

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din consiliile de administraţie de la toate companiile din subo

Percheziţii la Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea într-un dosar de corupţie / Sunt vizaţi medicii de la Neuropsihiatrie Infantilă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Procurorii şi ofiţerii anticorupţie din Vâlcea efectuează luni percheziţii la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea în cadrul unui dosar de corupţie, transmite Agerpres. Urmărește cele mai

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

31°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°