L-am avut invitat pe Alexandru Maxim la una dintre ultimele editii ale Recursului etapei, cu care prilej fotbalistul nascut in 8 iulie 1990, pe atunci legitimat la Pandurii Tirgu Jiu, mi-a lasat o impresie deosebita. Ca sa nu folosesc multe cuvinte, am ramas cu imaginea unui tip asezat, surprinzator de matur, in banca lui, cu vorba masurata.

Citind interviul acordat deunazi lui Andrei Vochin si tiparit in Gazeta de joi, m-am lamurit inca o data ca nu m-am inselat. Ca Alexandru Maxim merita inclus in categoria tinerilor destupati la minte si cu picioarele pe pamant. Merita cu prisosinta.

Mi-a placut, ba m-a si cucerit, modul lui pe cat de deschis, pe atat de sobru de a a-borda problemele. In fond, de a privi viata. Aproape starnind perplexitate, a refuzat asta-iarna oferta Stelei si, avand experienta copilului plecat de-acasa la 12 ani, dar si a celui care a petrecut parte din juniorat in Spania, a hotarat sa se transfere direct in strainatate. In Germania, la Stuttgart, la un salariu de 4 ori mai mare decat cel pe care l-ar fi luat in Ghencea. Si in ideea ca e titular la VfB, care va disputa sambata finala Cupei contra lui Bayern, adevarat insa, dupa ce a dezamagit teribil in campionat, se poate spune ca Alex a ales bine. A ochit, a tras, a lovit. Altul s-ar fi umflat in pene. S-ar fi batut cu pumnii in piept ca a dat lovitura. Ca s-a orientat la fix si s-a dovedit destept, inspirat, intelept. Altul, nu si Maxim, care a declarat, modest, ca “desi eram stelist, am tinut cu mine si cu familia mea inaintea oricarei afinitati”. Scurt si cuprinzator, in afara oricarei explicatii ticluite ori conjuncturale.

Am mai remarcat din dialogul cu pricina fragmentul referitor la Gicu Grozav, internationalul Petrolului. Alex il lauda pe mijlocasul ofensiv cu care obisnuieste sa stea in aceeasi camera la lotul national, “are o plecare de pe loc exceptionala, un si