Călugări de la Muntele Athos au fost, sâmbătă, la Penitenciarul Rahova pentru a solicita drept de vizită la Gigi Becali, aceştia dorind să oficieze o slujbă, duminică, la biserica unităţii de detenţie, a declarat pentru MEDIAFAX avocatul Robert Ionescu.
Potrivit avocatului Robert Ionescu, care a fost la Penitenciarul Rahova însoţit de doi călugări de la Muntele Athos, aceştia aşteaptă răspunsul de la conducerea unităţii de detenţie privind cererea de vizită la Gigi Becali şi oficierea unei slujbe.
Robert Ionescu a spus că este avocatul ales al lui Gigi Becali şi sâmbătă dimineaţă s-a întâlnit cu acesta, ocazie cu care l-a anunţat că a venit cu doi călugări de la Muntele Athos care vor să îl viziteze în penitenciar.
Avocatul a precizat că cei doi călugări cu care a venit la Penitenciarul Rahova fac parte dintr-un grup de 12 călugări de la Muntele Athos care a venit în România.
Potrivit avocatului, aceştia aşteaptă răspunsul de la comandantul Penitenciarului Rahova privind cererea de vizită şi de oficiere a unei slujbe la biserica din unitatea de detenţie. Robert Ionescu a precizat că în cazul oficierii unei slujbe, s-ar putea să fie necesar avizul de la Patriarhia Română, întrucât călugării "sunt străini de Biserica Ortodoxă Română".
Avocatul a mai spus că Gigi Becali are dreptul în luna iunie la patru vizite, la fiecare dintre acestea putând veni câte două persoane, însoţite de doi copii. Ionescu a precizat că, din informaţiile pe care le are, pentru sâmbătă nu au fost solicitate vizite la Gigi Becali.
Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Rahova, Gabriela Livadariu, a declarat pentru MEDIAFAX că la Penitenciarul Rahova au venit patru călugări care au solicitat informaţii despre procedura pentru acordarea asistenţei religioase în penitenciar.
Ea a precizat că până în prezent nu a fost depusă la Penitenciarul Rahova ni