Cadavrul i-a fost descoperit într-un boschet, într-o seară de toamnă a anului 1923. La acel moment, presa anunţa „sinuciderea unui funcţionar“. Scriitorul încă nu exista. Astăzi, Urmuz este considerat unul dintre marii rebeli ai istoriei, artist adulat şi „profet“ al câtorva curente literare, iar străinătatea îi dedică expoziţii, lucrări şi prelegeri în marile universităţi.

Pe 23 noiembrie 1923, un bărbat îmbrăcat la costum ieşea dintr-o terasă situată în interiorul unei grădini publice din centrul Bucureştiului. Privea drumul Kiseleff, din faţa sa, preţ de câteva secunde, după care se retrăgea în apropierea unui boschet, scotea un pistol din buzunar şi se împuşca în tâmplă, murind pe loc. Numele lui era Demetru Dem. Demetrescu-Buzău, însă lumea literară din Capitală îl ştia drept Urmuz.

La acel moment, Urmuz lăsa în urmă ceva mai mult de 50 de pagini scrise. Aceasta era „opera literară“ completă, pasată drept testament de către un scriitor care, dacă n-ar fi fost insistenţele lui Tudor Arghezi, cel care-i simţise talentul şi-l voia publicat, ar fi rămas, în cel mai bun caz, un nume obscur al scriiturii, autorul vreunei povestiri ciudate, singulare şi, în final, inutile.

Descoperirea comisarului Dezideratu

De la momentul acelei sinucideri, considerată astăzi un veritabil „act artistic“, opera lui Urmuz s-a propagat prin secolul XX, fiind însuşită, distilată şi prelucrată de câteva curente literare care au făcut istorie. Suprarealiştii şi-l revendică, la fel şi dadaismul, ba chiar şi o parte a adepţilor postmodernismului. Operele sale au fost traduse şi citite de la New York la Paris şi retur, iar influenţa lui Urmuz a depăşit cu mult graniţele literaturii, fiind transferată în alte domenii artistice, precum muzica, pictura sau sculptura. La 90 de ani de la dispariţia lui Urmuz, „Weekend Adevărul“ revine la acea zi în care un bărbat la costum s