Scris de Simion Todoca - ARAD. Astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, Gheorghe Seculici şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al PDL Arad. Cu toate acestea, a ţinut să precizeze că funcţia dobândită la Camera de Comerţ aceea de preşedinte, nu este incompatibilă cu apartenenţa la un partid politic, lucru confirmat de către şeful camerelor la nivel naţional.
Prin urmare, rămâne membru al PDL Arad. Ba, mai mult, va superviza pregătirea Conferinţei Judeţene care va alege noua conducere, preconizată să aibă loc în septembrie, deşi termenul stabilit de către BPN este 1 decembrie. Până atunci, a spus Seculici, organizaţia va fi condusă de către un preşedinte interimar, care va fi desemnat de către Biroul Permanent Judeţean, reunit imediat după conferinţa de presă.Surprize, surprize…
Şedinţa se anunţă extrem de tensionată, vehiculându-se mai multe nume de doritori ai funcţiei de interimar, printre care, evident, Falcă şi Ioţcu. Surpriza surprizelor, însă, poate să vină de la statut. Se pare că în acesta nu există prevăzută funcţia de preşedinte interimar! Or, dacă aşa stau într-adevăr lucrurile, BPJ nu va putea decât să constate preluarea conducerii organizaţiei de către al doilea om în partid, respectiv prim-vicepreşedintele Nicolae Ioţcu! Aşteptăm cu interes terminarea şedinţei, care se desfăşoară, evident, cu uşile închise.
CITESTE SI:
Bacanu – out, Seculici ales noul presedinte CCIA
Asteapta demisia oficiala a lui Seculici Adauga Comentarii Adauga un link Rectifica raport de corectie text Ortografie/Gramatica Obiectiv tehnic Introduceti o adresa valida de e-mail Message was not succesfully sent Message sent succesfully *Obligatoriu Trimite link-ul Kommentar Introduceti o adresa valida de e-mail Please enter a link. Link was not succesfully sent Link sent successfully *Obligatoriu