Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Cum se mănâncă elefantul ?”

Publicat in Crai Nou, sâmbătă 1 iunie 2013 ·

Proiectul „Antreprenor pentru performanţă” este cel mai mare proiect derulat de Camera de Comerţ şi Industrie Suceava.

Este un proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. În acest proiect, Camera de Comerţ şi Industrie Suceava are ca parteneri Fundaţia Şcoala Română de Afaceri a Camerelor de Comerţ şi Industrie – filiala Braşov şi Schultz Consulting.

În data de 30 mai, a avut loc conferinţa „Experienţe de business din Regiunea Nord-Est”, eveniment de schimb de experienţă intitulat „Dezvoltarea culturii antreprenoriale şi iniţierea/dezvoltarea afacerilor” în cadrul acestui proiect.

Conferinţa a debutat cu o prezentare succintă a proiectului, obiectiv, etape de realizare, principalele activităţi, rezultate şi o scurtă intervenţie a reprezentanţilor companiilor din regiunea Nord-Est selectate în cadrul proiectului. Aceştia au avut numai cuvinte de laudă cu privire la proiectul în care au fost implicaţi şi la modul de organizare şi desfăşurare a activităţilor. În partea a doua au fost trei prezentări cu tema „Soluţii pentru afaceri de succes în Regiunea Nord-Est”. Dacă expunerea Loredanei Stângăcianu de la Daris Consulting Iaşi „Modelarea corectă a afacerii – garanţia succesului pe termen lung!” a fost una tehnică şi didactică, prezenţa sucevenilor Marius Pîslariu – antreprenor şi inventator şi Daniel Tănase – CEO Assist Software a fost una care a înviorat audienţa. Marius Pîslariu şi al său Management al Perspectivei ne-au transpus într-o lume în care creativitatea, inventivitatea şi inovaţia aplicate cu metodă duc la o poveste de succes. Aplicaţia de management pe care o are în lucru şi care ne va fi prezentată în curând pare a fi o perspectivă revoluţionară a conceptului de management al companiilor şi promite „să vă facă afacerea elefantastică”. Daniel Tănase a cuce

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe autostrada A1, cu doi morți și un rănit (foto)

Press Alert acum 3 ore
< div class="wp-block-image">

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis într-un atac, anunţă armata israeliană / Gruparea Hezbollah confirmă moartea lui Nasrallah / Un alt membru important al grupării a fost ucis

Mediafax acum 4 ore
Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis într-un atac, informează IDF (armata israeliană), conform CNBC. În cursul zilei de sâmbătă, gruparea Hezbollah a confirmat moartea liderului Hassan Nasrallah. Un alt membru important al Hezbollah, Has

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 8 ore
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Au ucis un bărbat deoarece „deranja tomberoanele”. Mamă și fiu, după gratii

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, iar mama sa este cercetată în libertate după ce au lovit și lăsat inconștient un alt bărbat pe o stradă din Sectorul 5. El a fost dus la spital după ce o martoră a incidentulu

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum 7 ore
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

Simona Halep participă şi la turneul WTA 125 din Hong Kong: “Voi reveni pe teren mai repede decât vă aşteptaţi - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a anunţat, într-un filmuleţ postat de organizatori în social media, că va participa la turneul de categoria WTA 125 din Hong Kong, care începe luni. "M-am gândit că astăzi este o zi grozavă să anunţ vestea bună că voi r

Tudor Giurgiu, la TIFF Oradea: Un film cu Nadia Comăneci, pentru 2026, la 50 de ani de la Olimpiada din Montreal

G4Media acum 3 ore
Regizorul Tudor Giurgiu a afirmat, sâmbătă seara, la Oradea, că ar dori să realizeze un film documentar despre Nadia Comăneci pe care să-l lanseze în 2026, la 50 de ani de la momentul istoric al Olimpiadei de la Montreal, transmite Agerpres. „Între

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum 7 ore
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

Un polițist beat a provocat un accident rutier. Agentul era în timpul liber

Ziare.com acum 8 ore
Accident rutier grav pe Drumul Național 39, în judeţul Constanţa. O tânără de 21 de ani şi un copil de doi ani au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un altul, condus de un poliţist de 21 de ani, aflat în timpul libe

[VIDEO] Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a deschis anul universitar 2024-2025

Arad24.net acum 5 ore
Sâmbătă, 28 septembrie, pe scena Palatului Cultural din Arad, rectorul universității, conf. univ. dr. Teodor Cilan, alături de echipa de prorectori și decanii celor 9 facultăți, au anunțat deschiderea noului an academic 2024-2025 al Universității „A

Vremea

București
acum

19°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

13°/17°
mie.

11°/20°
Iasi
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

8°/12°
mar.

8°/13°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

20°
dum.

17°/22°
lun.

13°/19°
mar.

12°/16°
mie.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

9°/15°
lun.

8°/9°
mar.

8°/15°
mie.

7°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/16°
lun.

8°/17°
mar.

7°/17°
mie.

9°/20°