Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un băiat de 12 ani s-a spânzurat în timp ce făcea un leagăn pentru sora lui

Publicat in Mediafax, sâmbătă 1 iunie 2013 · ·

Un băiat în vârstă de 12 ani din municipiul Lupeni, judeţul Hunedoara, a fost găsit spânzurat, vineri seară, de grinda unei anexe gospodăreşti, tatăl acestuia spunând că incidentul a avut loc în timp ce băiatul încerca să lege o funie pentru a-i face un leagăn surorii sale.

O femeie din municipiul Lupeni a sunat, vineri seară, la 112, pentru a anunţa că un băiat a fost găsit spânzurat de grinda unei anexe gospodăreşti din localitate.

"Am fost sesizaţi de către Ambulanţa Lupeni că un minor în vârstă de 12 ani se află spânzurat într-o anexă a imobilului. S-a format o echipă operativă de cercetare la faţa locului, ocazie cu care s-a stabilit că minorul s-a spânzurat cu o funie de grindă", a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, comandantul Poliţiei Lupeni, Dănuţ Mocanu.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Hunedoara, în acest caz nu există suspiciuni de comitere a vreunei fapte penale.

Tatăl băiatului, Gheorghe Burlacu, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că incidentul a avut loc în timp ce băiatul încerca să lege o funnie pentru a-i face un leagăn surorii sale.

"S-a urcat pe un scăunel, ca să înoade sfoara. A tras-o în două. A băgat capul şi pe urmă a vrut să bage mâinile ca să îi vină sfoara subţiori, să îi arate la fată că a făcut hintă. În timpul ăsta, când a băgat mâinile, a fugit scăunelul şi a căzut jos. Era uşa închisă că afară ploua. Erau vecini aici în stradă. Noi eram în casă ocupaţi cu treburile. O vecină a auzit fata plângând şi ţipând şi a crezut că s-a lovit că i-au văzut că sunt în coteţ. El a închis uşa ca să nu iasă fata în ploaie", a spus tatăl băiatului.

Potrivit acestuia, o vecină a fost cea care a ajuns prima la anexă în care se aflau copiii.

"Salvarea în cinci minute a fost aici. Era rece complet, s-a uitat la el şi nu a avut ce să îi mai facă", a spus tatăl băiatului.

Poliţiş

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum 56 minute
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

Trump, se declară în favoarea publicării unor elemente ”credibile” din dosarul Epstein, încercând să stingă un scandal care ia amploare, după ce Departamentul Justiţiei şi FBI au anunţat într-un memorandum că nu a fost asasinat şi că n-au găsit nicio ”listă” a ”clienţilor”

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a încercat marţi să stingă un scandal care ia amploare, în centrul căruia se află dosarul Epstein, declarând că, în cazul existenţei unor elemente ”credibile” despre acest finanţist şi reţeaua sa exploatare sexuală

Ilie Dumitrescu a găsit marea problemă, după ce a văzut pe teren în Inter D'Escaldes - FCSB: „E clar”

Gazeta Sporturilor acum 25 minute
Fostul internațional Ilie Dumitrescu a analizat , în manșa a doua a turului 1 preliminat Champions League. Campioana României s-a calificat mai departe datorită victoriei cu 3-1 din prima manșă. În turul 2 va da peste Shkendija, campioana Macedoniei

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Tesla lansează Model Y în India, la un preţ de 70.000 de dolari, testând piaţa locală

News.ro acum o ora
Tesla a debutat oficial pe piaţa indiană, unde a lansat SUV-ul electric Model Y la un preţ de pornire de 69.770 de dolari, potrivit site-ului companiei. Preţul este considerabil mai mare decât pe alte pieţe majore – în Statele Unite, acelaşi model p

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 11 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Premiile Emmy 2025: Serialul „Severance”, marele favorit. Care sunt cele mai importante nominalizări

HotNews acum 7 ore
Nominalizările pentru ediția 77 a premiilor Primetime Emmy – cea mai importantă distincţie a televiziunii – au fost dezvăluite marţi, scrie News.ro. Thriller-ul psihologic „Severance”, de la Apple TV+, a fost cel mai nominalizat serial, înregistrând

Pensiile și salariile cresc într-un singur scenariu. Termenul înaintat de vicepremierul Tanczos Barna

HotNews acum 51 minute
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat marți seara, la Antena 3 CNN, că înghețarea salariilor și pensiilor din sectorul public este o măsură temporară și că, dacă România își stabilizează situația financiară, există posibilitatea unei indexări în a d

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 8 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

22°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°