Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avocat: Călugări de la Muntele Athos vor să îl viziteze pe Becali şi să ţină o slujbă în penitenciar. Ce spune Patriarhia

Publicat in Gandul, sâmbătă 1 iunie 2013 ·

Călugări de la Muntele Athos au fost, sâmbătă, la Penitenciarul Rahova pentru a solicita drept de vizită la Gigi Becali, aceştia dorind să oficieze o slujbă, duminică, la biserica unităţii de detenţie, a declarat pentru MEDIAFAX avocatul Robert Ionescu.

UPDATEPatriarhie: Nu avem nicio cerere de slujire a unor călugări de la Athos la Penitenciarul Rahova

Potrivit avocatului Robert Ionescu, care a fost la Penitenciarul Rahova însoţit de doi călugări de la Muntele Athos, aceştia aşteaptă răspunsul de la conducerea unităţii de detenţie privind cererea de vizită la Gigi Becali şi oficierea unei slujbe.

Robert Ionescu a spus că este avocatul ales al lui Gigi Becali şi sâmbătă dimineaţă s-a întâlnit cu acesta, ocazie cu care l-a anunţat că a venit cu doi călugări de la Muntele Athos care vor să îl viziteze în penitenciar.

Avocatul a precizat că cei doi călugări cu care a venit la Penitenciarul Rahova fac parte dintr-un grup de 12 călugări de la Muntele Athos care a venit în România.

Potrivit avocatului, aceştia aşteaptă răspunsul de la comandantul Penitenciarului Rahova privind cererea de vizită şi de oficiere a unei slujbe la biserica din unitatea de detenţie. Robert Ionescu a precizat că în cazul oficierii unei slujbe, s-ar putea să fie necesar avizul de la Patriarhia Română, întrucât călugării "sunt străini de Biserica Ortodoxă Română".

Avocatul a mai spus că Gigi Becali are dreptul în luna iunie la patru vizite, la fiecare dintre acestea putând veni câte două persoane, însoţite de doi copii. Ionescu a precizat că, din informaţiile pe care le are, pentru sâmbătă nu au fost solicitate vizite la Gigi Becali.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Rahova, Gabriela Livadariu, a declarat pentru MEDIAFAX că la Penitenciarul Rahova au venit patru călugări care au solicitat informaţii despre procedura pentru acordarea asistenţei r

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 44 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 2 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 6 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

MApN România își menține angajamentul pentru Ucraina, în strânsă coordonare cu NATO și UE

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut marți, 15 iulie, o întrevedere, la sediul MApN, cu ambasadorul Ucrainei în România, E.S. Ihor Prokopchuk. Discuțiile au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, implicațiile ră

Olanda, Danemarca şi Suedia, pregătite să cumpere arme din SUA pentru Ucraina, conform planului lui Trump

HotNews acum 2 ore
Olanda, Danemarca şi Suedia au indicat că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpărarea de arme pentru Ucraina de către Europa, relatează marți agenția France Presse, preluată de Agerpres. Danemarca este „absolut pre

Vremea

București
acum

27°
mar.

20°/33°
mie.

18°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
Iasi
acum

24°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

27°
mar.

20°/32°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/28°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

26°
mar.

20°/32°
mie.

19°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°