Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DRAMĂ la Lupeni! Un copil s-a spânzurat în timp ce făcea un leagăn pentru sora lui

Publicat in Ziarul Ring, sâmbătă 1 iunie 2013 ·

Dramă în municipiul Lupeni. Un băieţel de 12 ani a fost găsit spânzurat de grinda unei anexe gospodăreşti, vineri seară. Tatăl acestuia a afirmat că incidentul a avut loc în timp ce băiatul încerca să lege o funie pentru a-i face un leagăn surorii sale.

Tatăl băiatului, Gheorghe Burlacu, a declarat că incidentul a avut loc în timp ce băiatul încerca să lege o funnie pentru a-i face un leagăn surorii sale. "S-a urcat pe un scăunel, ca să înoade sfoara. A tras-o în două. A băgat capul şi pe urmă a vrut să bage mâinile ca să îi vină sfoara subţiori, să îi arate la fată că a făcut hintă. În timpul ăsta, când a băgat mâinile, a fugit scăunelul şi a căzut jos. Era uşa închisă că afară ploua. Erau vecini aici în stradă. Noi eram în casă ocupaţi cu treburile. O vecină a auzit fata plângând şi ţipând şi a crezut că s-a lovit că i-au văzut că sunt în coteţ. El a închis uşa ca să nu iasă fata în ploaie", a spus tatăl băiatului, Gheorghe Burlacu

Potrivit acestuia, o vecină a fost cea care a ajuns prima la anexă în care se aflau copiii. "Salvarea în cinci minute a fost aici. Era rece complet, s-a uitat la el şi nu a avut ce să îi mai facă", a spus tatăl băiatului. Poliţiştii spun că băiatul era elev într-o clasă cu nevoi speciale din municipiul Petroşani. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Hunedoara, în acest caz nu există suspiciuni de comitere a vreunei fapte penale.

Dramă în municipiul Lupeni. Un băieţel de 12 ani a fost găsit spânzurat de grinda unei anexe gospodăreşti, vineri seară. Tatăl acestuia a afirmat că incidentul a avut loc în timp ce băiatul încerca să lege o funie pentru a-i face un leagăn surorii sale.

Tatăl băiatului, Gheorghe Burlacu, a declarat că incidentul a avut loc în timp ce băiatul încerca să lege o funnie pentru a-i face un leagăn surorii sale. "S-a urcat pe un scăunel, ca să înoade sfo

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Răspunsul lui Nicușor Dan, întrebat ce va face dacă George Simion va deveni președintele României

Libertatea acum 7 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat în turul doi la alegerile prezidențiale, a declarat miercuri, 7 mai, că dacă președintele AUR, George Simion, va deveni președinte, el nu va face nimic special, dar nu știe ce se va întâmpla cu România pentr

Fum negru deasupra Capelei Sixtine de la Vatican. Nu s-a ales un nou papă

HotNews acum 8 ore
Fum negru s-a ridicat miercuri de la coșul Capelei Sixtine, semnalând că primul scrutin al conclavului nu a dus la alegerea unui nou papă. Ușile Capelei Sixtine de la Vatican au fost închise miercuri, marcând astfel începerea conclavului care îl va

Un tânăr a ucis o femeie cu toporul în Universitatea din Varşovia și a rănit grav un agent de pază. Agresorul a fost arestat

Libertatea acum 3 ore
Un bărbat care a ucis o femeie cu toporul în Universitatea din Varşovia a fost arestat miercuri de polițiștii polonezi, relatează Reuters.

Victor Ponta REVINE în forță. Fostul candidat lansează o platformă politică

Gandul acum 10 ore
Fostul candidat independent la alegerile prezidențiale Victor Ponta a anunțat, miercuri, că nu renunță la lupta politică și că lansează o platformă politică, după ce acesta a ratat calificarea în turul 2. „Azi m-am întâlnit cu Echipa VP și am luat î

Victor Ponta anunţă că îşi face partid, „România pe Primul Loc”. Pe cine va susține în turul II

Adevarul acum 9 ore
Victor Ponta anunţă că își face un nou partid, intitulat Platforma Politică „România pe Primul Loc”, o structură politică în care se reunesc PRO România, Partidul Republican, Partidul Ecologist Român.

Marius Tucă Show începe joi, 8 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Nicuşor Dan: România nu-şi permite o aventură, nu-şi permite să vorbească despre Georgescu premier

BusinessMagazin acum 11 ore
„România nu-şi permite o aventură în momentul ăsta, România nu-şi permite să vorbească în momentul ăsta de alegere anticipate, România nu-şi permite să vorbească în momentul ăsta de Călin Georgescu prim-ministru, omul care vorbeşte de revendicări te

Un autocar cu 20 de persoane s-a izbit de un TIR la Niculițel, județul Tulcea. A fost activat Planul Roșu de intervenție

Libertatea acum 11 ore
Un accident rutier grav a avut loc miercuri la Niculițel, în județul Tulcea, după ce un autocar în care se aflau peste 20 de persoane s-a izbit violent de un TIR. Echipajele de urgență acționează la fața locului, fiind activat Planul Roșu de interve

Alertă la Bușteni. Un urs a fost semnalat pe strada Libertății, a fost transmis mesaj RO-Alert

Mediafax acum 7 ore
Conform informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova, la fața locului au fost mobilizate forțe de intervenție, inclusiv o ambulanță SMURD aparținând Detașamentului de Pompieri Sinaia. Stațiunea montană se confruntă fre

Trei tineri au ajuns la spital după un accident rutier în Timișoara

Mediafax acum 7 ore
Potrivit primelor cercetări, un tânăr de 23 de ani ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de o tânără de 22 de ani. În urma impactului, ambii șoferi, dar și o pasageră în vârstă de 20 de ani aflată în autoturismul condus de t

Vremea

București
acum

12°
joi

11°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/14°
dum.

7°/18°
Iasi
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

8°/10°
sâm.

5°/17°
dum.

6°/12°
Constanta
acum

12°
joi

12°/17°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/13°
dum.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/18°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/9°
Timisoara
acum

joi

9°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/15°