* gruparea din Însurăţei are nevoie de o remiză ca să promoveze matematic în Liga a IV-a
Duminică, în ultima etapă a Ligii a V-a, tot în seria a doua, sunt partidele derby în urma cărora se poate stabili deja ierarhia pe podium la finalul actualei stagiuni.
De departe, meciul de la Însurăţei este punctul de atracţie al acestei runde şi chiar al returului pentru că se întâlnesc primele două clasate, Victoria Old Boys Însurăţei şi Stanriz Stăncuţa. Victoria Old Boys are patru puncte avans şi cu o remiză poate pune punct luptei pentru promovare, dacă pierde campioana acestei serii se va decide abia după etapa restanţă. Având însă un lot omogen, dar şi o motivare financiară echipa din Însurăţei nu poate rata pe teren prorpiu promovarea în eşalonul superior. Un alt joc interesant din această grupă este cel de la Bărăganu dintre Voinţa şi Dacia Berteşti două formaţii cu rezultate imprevizibile în acest sezon.
În seria întâi cel mai atractiv joc pare a fi cel de la Vădeni dintre Siretul, o grupare care pierde foarte rar pe teren propriu şi FC Urleasca, echipă care doreşte să încheie campionatul pe podium şi care are mare nevoie de un succes în jocul de duminică pentru a-şi îndeplini obiectivul.
Etapa a 22-a programează meciurile:
Seria I
Victoria Deduleşti - Şoimii Unirea
Siretul Vădeni - FC Urleasca
Voinţa Plopu - Înfrăţirea Gemenele
Dunărea Tichileşti - Steaua Perişoru
Unirea Grădiştea - Spicul Râmnicelu
AS Bordei Verde - Romgal Romanu
Clasament: 1 Dunărea Tichileşti 51 puncte, 2 FC Urleasca 37, Spicul Râmnicelu 36, Voinţa Plopu 34.
Seria a II-a
AS Jirlău - Tricolorul Lanurile
Comagrim Dudeşti - Voinţa Surdila Greci
Victoria Old Boys Însurăţei - Stanriz Stăncuţa
Voinţa Bărăganu - Dacia Ber