Compusă din foi suprapuse de aluat, marinate în unt topit şi miere şi acoperite cu nuci, fistic şi alune zobite, baclavaua este, probabil, unul dintre cele mai dulci deserturi cu putinţă. Înainte de a fi coaptă, prăjitura se taie în bucăţi mici, dreptunghiulare sau triunghiulare, pentru a se putea prelinge uşor pe gât, oferind oaspetelui un deliciu gustativ rar întâlnit. Se serveşte acoperită cu un sirop format din miere, apă de trandafiri şi apă de flori de portocal. Originea denumirii de baclava este, însă, necunoscută. În limba engleză numele acestui desert provenit din Imperiul Otoman datează din 1650. După unii istorici, denumirea prăjiturii ar avea rădăcini mongole, după alţii, persane, fără a se putea proba cumva toate acestea. Cu toate că istoria desertului este neclară şi revendicată deopotrivă de mai multe grupuri etnice, potrivit dovezilor existente, baclavaua este puternic legată de bucătăria turcească şi de cea a Asiei centrale. Există un motiv pentru care această prăjitură se număra printre favoritele sultanilor, cu multele lor haremuri. Mierea şi fisticul sunt două produse despre care se crede că au efecte afrodisiace dacă sunt consumate cu regularitate. Una dintre cele mai vechi reţete de ceea ce s-ar putea numi bunica acestui desert a fost descoperită într-o carte de bucate din China, scrisă în 1330, pe timpul dinastiei mongole Yuan. Variante ale desertului În Afghanistan, desertul se serveşte tăiat în formă triunghiulară şi acoperit cu o crustă de nuci pisate, iar în Armenia, baclavaua este pudrată cu scorţişoară şi cuişoare. În Balcani, baclavaua reprezintă unul dintre cele mai populare deserturi, fiind preparată şi consumată de musulmani în luna sfântă a Ramadanului. Şi creştinii o prepară în diferite ocazii, inclusiv de Paşte sau de Crăciun. În Grecia, de exemplu, prăjitura trebuie să aibă 33 de foi, câţi ani a trăit Hristos. Compusă din foi supr