Poveştile despre distrugerile monumentelor de patrimoniu din România, fie prin nepăsarea autorităţilor sau a proprietarilor, fie prin răutate provenită din interesele directe ale diferitelor persoane, au făcut şi fac obiectul multor articole şi materiale de presă. De cele mai multe ori, reacţiile lipsesc; însă în cazul unui monument anume din Timişoara, Casa Mühle, lucrurile au luat o turnură cât se poate firească într-o societate normală – şi, în acelaşi timp, neobişnuită pentru România de azi: timişorenii au ieşit în stradă, să-şi apere clădirea. Credem că acest exemplu ar trebui întâlnit mai des (şi mai vehement), pentru a schimba ceva şi pentru a ne putea păstra valorile cu care ne identificăm.

Acapararea clădirilor de patrimoniu din Timişoara, prin diverse tertipuri, de către rromii de mătase sau de către alte persoane implicate în afaceri imobiliare, au umplut ani de-a rândul paginile ziarelor. S-au făcut nenumărate emisiuni televizate şi dezbateri interminabile. Niciodată nu s-a întâmplat însă ca timişorenii să ia cu adevărat atitudine, aşa cum s-a întâmplat în cazul Casei Mühle: în oraş s-au organizat mai multe mitinguri şi sute de persoane s-au adunat în faţa imobilului aflat la intersecţia străzilor Mihai Viteazul şi Victor Babeş ca să protesteze. Ba cu panglici albe, ba cu lumânări, ba cu mesaje. Numeroase organizaţii şi asociaţii civice s-au unit pentru acelaşi scop: salvarea Casei Mühle. Au urmat petiţii, plângeri la Poliţie, la oficialităţi locale şi la cele de la Bucureşti.

Wilhelm Mühle, florarul Curţii Imperiale

De ce şi de unde toată această energie civică? Într-o frază, timişorenii au fost atinşi la coarda sensibilă pentru că a fost pus în pericol unul dintre simbolurile locale: florile şi în special trandafirul. Concret, Wilhelm Mühle şi fiul său, Arpad Mühle, proprietarii casei cu pricina, au fost cei mai cunoscuţi horticu