Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Sănătăţii: Transplantul de cord de la Institutul Inimii se va relua din toamnă

Publicat in Zi de zi - Mures, sâmbătă 1 iunie 2013 ·

Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş va fi redeschis ca unitate sanitară publică cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Sănătăţii, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern, lansat vineri în dezbatere publică pe site-ul MS.

Conducerea Institutului Inimii va fi asigurată de un manager şi un comitet director, potrivit legislaţiei în vigoare. Până la ocuparea posturilor prin concurs, conducerea institutului se numeşte prin ordin al ministrului Sănătăţii, se precizează în proiectul Ministerului Sănătăţii.

Proiectul mai prevede că institutul se finanţează integral din venituri proprii, din contractele încheiate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi din alte surse, în condiţiile legii.

Patrimoniul pe care l-a avut institutul înaintea desfiinţării şi transferării către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş va fi preluat de noua structură, respectiv Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, pe bază de protocol de predare-preluare, încheiat în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii de guvern, se mai arată în proiectul aflat în dezbatere publică până la 30 iunie. Bani sunt, inimi sunt, dar la Institutul Inimii din Târgu Mureş nu se pot face transplanturi de cord. Motivul – instituţia nu are personalitate juridică.

Preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor îl acuză pe medicul Raed Arafat că este vinovat de desfiinţarea spitalelor, inclusiv a Institutului Inimii din Târgu Mureş.

Arafat îi răspunde “şefului Inimii”: Institutul există, funcţionează. Problema cu personalitatea juridică este închisă.

Preşedintele Consiliului Ştiinţific al Agenţiei Naţionale de Transplant, Radu Deac, declara, la mijlocul lunii, că, din datele sale, un număr de 55 de corduri – 20 în 2012 şi 35 în acest a

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihai Leu, în stare gravă! Fostul sportiv, adus de urgență cu elicopterul SMURD la București

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Leu (56 de ani), fostul mare campion de box al României și pilot de raliuri, se află în stare gravă la Spitalul Fundeni din București. Acesta a fost transportat de urgență cu un elicopter SMURD sâmbătă seară, din Hunedoara. Problemele au încep

CNAIR anunţă că sunt posibile întreruperi temporare ale emiterii rovinietei şi peajului prin SIEGMCR, în contextul unor lucrări de mentenanţă

News.ro acum 26 minute
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că, în noaptea de marţi spre miercuri, sunt posibile întreruperi temporare ale emiterii rovinietei şi peajului prin SIEGMCR, întrucât se vor desfăşura unele lucrări de mente

Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea către România a unei unități de tragere MIM-104 Patriot

Ziua Constanta acum o ora
Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea către România a unei unități de tragere MIM-104 Patriot. Potrivit Ambasadei SUA la București, Statele Unite își consolidează parteneriatul strategic cu România prin vânzarea militară externă a unui sis

Temperaturi mai mari decât cele specifice perioadei. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile vor fi mai mari decât cele specifice perioadei, până în 12 mai, iar apoi vor fi apropiate de cele normale, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni, publicată marți de ANM. Săptămâna 28.04.2025 – 05.05.2025 Valorile term

Transportor amfibiu blindat, aparţinând MApN, implicat într-un accident în Filiaşi

Mediafax acum o ora
Potrivit IPJ Dolj, poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit că o tânără de 32 de ani, în timp ce conducea o maşină pe bulevardul Racoţeanu din Filiaşi, nu a acordat prioritate de trecere unui transportor amfibiu blindat, aparţinând Ministeru

O mașină a intrat într-o tabară after-school din SUA: patru copii au murit | VIDEO

Libertatea acum 22 minute
Patru copii au murit după ce o mașină a intrat într-o tabară after-school din SUA. Incidentul s-a petrecut luni, 28 aprilie, în Chatham, Illinois.

România, prezentă la Summitul Inițiativei celor Trei Mări. Ilie BOLOJAN discută despre cooperare regională la Varșovia

Gandul acum 25 minute
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă astăzi, 29 aprilie, la Summitul Inițiativei celor Trei Mări (3SI), desfășurat la Varșovia, eveniment care reunește lideri din 12 țări centrale și est-europene. Discuțiile se vor axa pe cons

În timpul operațiunilor împotriva huthi, Marina SUA pierde un avion de peste 60 MILIOANE de dolari, după ce acesta a căzut în mare de pe portavion

Gandul acum 25 minute
Marina Statelor Unite a raportat luni pierderea unui avion de luptă F/A-18 Super Hornet de peste 60 de milioane de dolari. Avionul a căzut peste bord de pe portavionul USS Harry S. Truman în timp ce era remorcat pe puntea navei și s-a scufundat, con

Dronă rusească, în spațiul aerian al României! 4 avioane au fost trimise pentru supraveghere

Gandul acum o ora
O dronă rusească ar fi intrat în noaptea de luni spre marți, 29 aprilie, în spațiul aerian al României, în timpul uni atac asupra unor obiective de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea frontierei cu România. Patru avioane au fost tri

Libertatea presei şi pluralismul se confruntă cu o „luptă existenţială” în întreaga UE, potrivit unui raport al Uniunii Libertăţilor Civile pentru Europa

G4Media acum 24 minute
Publicaţiile din multe state membre ale UE sunt din ce în ce mai „sugrumate” de concentrarea mass-media de către mai puţine persoane sau companii, chiar şi în ţările cu pieţe media tradiţional libere, potrivit unui raport care concluzionează că libe

Vremea

București
acum

14°
mar.

4°/19°
mie.

9°/23°
joi

13°/24°
vin.

13°/20°
Iasi
acum

15°
mar.

5°/22°
mie.

11°/23°
joi

12°/22°
vin.

7°/20°
Constanta
acum

13°
mar.

3°/14°
mie.

4°/14°
joi

11°/16°
vin.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

6°/22°
mie.

9°/21°
joi

11°/20°
vin.

9°/21°
Timisoara
acum

16°
mar.

8°/21°
mie.

11°/23°
joi

12°/24°
vin.

11°/24°