Boșii TIFF, Mihai Chirilov și Tudor Giurgiu, s-au chinuit din răsputeri să transforme gala de deschidere a ediției din acest an a festivalului într-un spectacol al autosuficienței și îngâmfării. Începând cu tonul politic al discursului lor, cu depășirea programului stabilit și terminând cu lipsa de cultură cinematografică afișată cu dispreț în public, cei doi au început acest festival cu stângul.
Poate cel mai deranjat element al speech-urilor celor doi a fost nota politică, nepotrivită pentru un festival cultural internațional. De implicarea în scandalul de la revista culturală Tribuna și până la aluziile legate de onorariul Loreen la Zilele Municipiului Cluj-Napoca, eveniment organizat de primăria Cluj-Napoca, Tudor Giurgiu nu a părut pe scenă cu nimic mai bun decât politicienii pe care s-a străduit să îi înțepe. De altfel, toată abordarea sa a fost una neprofesionistă și complet lipsită de gust. Președinte al unui festival care trăiește din fonduri publice și mai ales din contribuțiile municipalității Cluj, Giurgiu l-a chemat pe scenă pe primarul Emil Boc pentru a-l critica zece minute mai târziu, pentru că TIFF nu a primit la fel de mulți bani de la Primărie ca în anii trecuți. Apoi îl urcă pe scenă pe președintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, și apoi îl admonestează ca nu ia măsuri în cazul scandalului de la revista culturală Tribuna, finanțată din bani CJ Cluj. Cât de duplicitară a putut fi atitudinea lui Giurgiu, în condițiile care TIFF este, din punct de vedere financiar, un produs al instituțiilor de stat din România, fie ele primării, consilii județene sau ministere.
Miza este, de fapt, finanțarea TIFF. Să nu credeți că Giurgiu sau Chirilov fac ceea ce fac pentru noi, clujenii. Fac pentru sutele de mii de euro care se bagă din bani publici în acest festival și care nu se știe niciodată pe unde ies. Scandaluri pe această temă au fost și anii trecu