- De la lume adunate şi-napoi la lume date -
Reumatism (cu dureri în zona omoplaţilor)
Vă fac o prezentare a unei vindecări simple. Sufeream de o durere de spate (zona omoplaţilor), ceva de genul circulaţie proastă în acea zonă. Am încercat metode diferite, leacuri băbeşti, acupunctură, fizioterapie, pernă electrică modernă, spray Reflex, fără un rezultat mulţumitor. Disperat, am trecut la soluţii extreme. Prima probă: am intrat în baie şi am făcut un duş fierbinte (cât am putut suporta) de câteva minute (4-5), urmat imediat de un duş rece (am aşteptat câteva secunde până s-a răcit apa de tot) care a durat aproape 8 secunde. Atât cu apa fierbinte, cât şi cu cea rece, am insistat un pic în zona dureroasă. Surpriză! Am ieşit din baie lăsându-mi durerea acolo pentru totdeauna, cu un singur duş (inspiraţie sau disperare?). Nu recomand remediul ca util pentru toţi. Este o simplă experienţă, care totuşi poate fi de folos. Fiţi atenţi cu apa, să nu producă arsuri.
CONSTANTIN ASURDOAEI - com. Cristeşti, jud. Botoşani
Dezalcoolizare cu miere de albine
Se ia miere de albine polifloră, din care se consumă 6 linguriţe la ora 18. La intervale egale de 20 minute, se iau din nou 6 linguriţe de miere, în total, 36 de linguriţe, pe stomacul gol, fără apă. Apoi mâncăm, ne culcăm şi vom dormi un somn adânc.
Dimineaţa, la sculare, luăm jumătate din doza de seară, adică 3 linguriţe, la acelaşi interval, din 20 în 20 de minute. Dejunăm după 10 minute. Înainte de masa de prânz, se mai iau 6 linguriţe, din 5 în 5 minute, iar după masa de prânz, încă 4 linguriţe. Seara, la ora 18, pacientul în cauză va fi dezalcoolizat. Zadarnic va încerca să mai consume băutură. Va vomita.
MARIA RUSNAC - Piatra Neamţ
Curăţarea organismului cu ridichi
Se spală 10 kg ridichi, se curăţă şi se trec prin maşina