Aşa cum arătam şi săptămâna trecută, Noul cod de procedură civilă, care a intrat în vigoare în 15 februarie 2013 reglementează o unică procedură în privinţa creanţelor certe lichide şi exigibile, respectiv procedura ordonanţei de plată. Debitorul poate să recunoască sau să conteste creanţa. Dacă debitorul contestă creanţa, instanţa verifică dacă contestaţia este întemeiată, în baza înscrisurilor aflate la dosar şi a explicaţiilor şi lămuririlor părţilor. În cazul în care apărarea debitorului este întemeiată, instanţa va respinge cererea creditorului prin încheiere.
Cu caracter de noutate se precizează la articolul 1020 alin 2 NCPC că dacă apărările de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decât înscrisurile iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii, în procedura de drept comun, instanţa va respinge cererea creditorului privind ordonanţa de plată prin încheiere. În cazul în care instanţa, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, precum şi a declaraţiilor părţilor, constată că pretenţiile creditorului sunt întemeiate, va emite o ordonanţă de plată, în care se precizează suma şi termenul de plată.
Tot cu caracter de noutate, art. 1022 NCPC prevede că, în cazul în care debitorul nu contestă creanţa prin întâmpinare, ordonanţa de plată va fi emisă în termen de cel mult 45 de zile de la introducerea cererii. Nu intră în calculul termenului perioada necesară pentru comunicarea actelor de procedură şi întârzierea cauzată de creditor, inclusiv ca urmare a modificării sau completării cererii. O altă noutate importantă se referă la faptul că împotriva ordonanţei de plată se poate formula acţiune în anulare atât de către debitor cât şi de creditor, spre deosebire de vechea reglementare care conferea acest drept numai debitorului.
Cererea în anulare se soluţionează de către instanţa care a pronunţat ordonanţa de p
