Pentru atât de greu-încercatul chibiț arădean, cele două zile de fotbal trăite aici în jurul Cupei Hagi sunt o adevărată încântare. Cine n-a fost ieri pe stadionul Francisc Neuman are toate motivele să regrete. Are ocazia să vadă, pe viu, astăzi, cum stau lucrurile. Și să-și amintească de ce i-a plăcut cândva fotbalul.

Jocul copiilor e pur. Ei se bucură la fiecare pasă reușită, trăiesc incredibil golul și plâng sfâșietor atunci când văd mingea în poarta echipei lor. Zâmbesc când văd aparatul foto și spun sincer că vor să câștige când reporterul cu microfon și cameramanul se apropie.

Iar sistemul e organizat cum trebuie. Hagi a fost contestat când antrena, nici nu avea cum să fie altfel, românul e numărul unu la aruncatul vorbelor cu și mai ales fără folos. Dar Cupa pe care o patronează se desfășoară ireproșabil. I-a dat o anvergură mare, iar televiziunile și ziarele centrale încearcă să mai contrazică impresia că nu trăiesc doar pentru a ne spune cine l-a mai vizitat pe Gigi Becali. Finul lui Hagi, apropo, dar nu contează, sincer, în contextul de aici. Aici e fotbalul curat, i se vede esența.

Vara trecută, la o poveste cu Arpad Cserneczky, campion cu Atletico în 2012. Antrenorul a relatat în detaliu cât de bine e pus totul la punct, începând cu ce doare cel mai tare, partea financiară. La turneul final, totul e suportat de Hagi, cu excepția transportului. Arbitrii sunt aleși cu atenție, informările către presă sunt făcute la timp și în detaliu, copiii învață cum e cu expunerea publică, sunt pozați, intervievați. E, practic, un prim contact cu ceea ce reprezintă fotbalul adevărat, pe care Hagi îl știe, pentru că l-a jucat la cel mai mare nivel.

Tânărul antrenor a lansat atunci o întrebare interesantă: cum ar fi ca și celelalte categorii de vârstă să fie „preluate” de fotbaliști emblematici ai României? Gen Dan Petrescu sau Gică Popescu. Ră