Un tânăr sub 30 de ani a fost diagnosticat cu creier de peste 80 de ani, acesta fiind numai unul din cei care suferă de boli neurodegenerative precoce, tratate în cadrul programului AgeingWell.
Tânărul are creier de peste 80 de ani din cauza unei traume emoţionale majore din prima parte a copilăriei. Sunt 81 de pacienţi români în cadrul programului european de tratament AgeingWell, coordonat în România de medicul Luiza Spiru, preşedintele Fundaţiei Ana Aslan Internaţional.
"Cea mai mare surpriză a mea a fost un pacient de 29 de ani şi jumătate, avocat. A venit la mine pentru tulburări de atenţie, de concentrare. Avea un creier cu traume emoţionale majore din prima parte a copilăriei, o viaţă în care nu s-a respect personal, adicţii. Diagnosticul - creier de peste 80 de ani. Adică, patologie neurodegenerativă precoce, popular, Alzheimer precoce", a explicat medicul Luiza Spiru.
Pacienţii înscrişi în program sunt tineri şi au deficit cognitiv lejer, aflându-se înainte de stadiul de boală de memorie, a explicat Spiru.
Pentru a nu dezvolta o astfel de boală, creierul trebuie menţinut tânăr, cu un anternament cognitiv de cel puţin zece minute pe zi, constând în exerciţii de brain fitness, citind mult zilnic, bucurându-ne de frumos, fără a ignora anxietatea, depresia şi pierderea în greutate, a continuat preşedintele Fundaţiei Ana Aslan Internaţional.
De obicei, femeile pierd în greutate de regulă cu zece ani înainte să apară o boală de memorie reală, iar oscilaţiile în greutate atrag atenţia flagrant asupra unor tulburări congnitive.
"Bucuraţi-vă de frumos, de aer liber, de plimbare, de tot ce vă face plăcere. Dacă nu aveţi meserie vocaţională, găsiţi-vă hobby-uri. Pentru că numai ele vă vor ajuta să vă bucuraţi de ce este important. Staţi cu copiii, jucaţi-vă cu ei, învăţaţi de la ei, coborâţ