-AA+A
Ţigara „urgisită” în târg În organizarea Direcţiei de Sănătate Publică, a celei pentru Tineret şi Sport şi a Asociaţiei „Impact” a fost marcată vineri şi la Bistriţa, pe Pietonal, Ziua Mondială fără Tutun, în baza temei „Interziceţi publicitatea, finanţarea şi promovarea tutunului”, propusă acest an de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Au fost făcute demonstraţii stradale antitutun: „Maşina de fumat”, „plămânii afectaţi”, „păpuşa fumătoare”, au fost distribuite materiale informative, iar sub sloganul „eu îţi aduc în fiecare zi sănătate”, tinerii voluntari au oferit trecătorilor fumători câte un măr în schimbul unei ţigări, iar din cele adunate s-a făcut o machetă antitutun. Activităţile au fost susţinute de Mirela Parker, Gheorghe Puica, Daria Vasilichi Gavrilaş, de asemenea, elevi care au ajutat la diseminarea informaţiilor împotriva tutunului.
.După datele sintetizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, tutunul omoară la nivel mondial cam 6 milioane de oameni, din care 600.000, nefumători, adică fumători pasivi, victime deci. În 2030, mortalitatea va urca la 8 milioane de oameni, „contribuţia” substanţială fiind dată morţii de ţările sărace şi mediu dezvoltate.
Campania de luptă împotriva tutunului se va relua la Bistirţa în zilele 3-7iunie
Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet