Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un pas înainte către facilitarea recuperării creanțelor transfrontaliere

Publicat in Ora de Timis, sâmbătă 1 iunie 2013 ·

Europarlamentarul PNL Cristian Buşoi salută adoptarea cu o largă majoritate în Comisia Afaceri juridice a Parlamentului European a raportului referitor la propunerea de regulament de instituire a ordonanței asiguratorii europene de indisponibilizare a conturilor bancare pentru a facilita recuperarea creanțelor în materie civilă şi comercială în cazul disputelor transfrontaliere. În prezent, atât persoanele fizice, cât şi întreprinderile, cu precădere IMM-urile, se confruntă cu dificultatea majore în a-şi recupera eventualele creanțe atunci când debitorul sau activele financiare ale acestuia se află într-un alt stat membru al UE. Acest nou instrument va facilita recuperarea transfrontalieră a datoriilor oferind posibilitatea de a obține în maxim 14 zile indisponibilizarea unei sume în contul bancar al debitorului egala cu cuantumul datoriei, a declarat Cristian Buşoi, raportor din umbră a Grupului liberal din PE. Potrivit propunerii Comisiei Europene amendate de Comisia Afaceri juridice a PE, ordonanța asiguratorie poate fi solicitată fie înainte de inițierea acțiunii pe fond în instanță, fie după obținerea unei hotărâri judecătorești executorii. Ordonanța ar putea fi solicitată în cazul în care creanța pare să fie întemeiată şi dacă, fără ordonanța asiguratorie, există un risc real ca debitorul să-şi retragă sau deplaseze activele. În cazul solicitării ordonanței asiguratorii înainte de inițierea acțiunii pe fond, solicitantul are obligația de a iniția procedura judiciară în termen de două săptămâni de la obținerea ordonanței. Regulamentul conține, de asemenea, reguli cu privire la conținutul solicitării, la competenţa tribunalelor pentru emiterea ordonanței asiguratorii, la durata şi efectele acesteia, precum şi la modalitățile de executare de către bănci şi la căile de atac împotriva ordonanței. În opinia lui Cristian Buşoi instrumentul va fi unul efici

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum o ora
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

Primăriile și consiliile județene vor putea obține gratuit extrase de carte funciară de informare

Mediafax acum 44 minute
Extrasele de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit de primării și consilii județene sunt necesare în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative, precum autorizații de construire, c

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Administraţia Trump le cere diplomaţilor americani să evite să comenteze despre alegerile din alte ţări, o distanţare de la abordarea tradiţională a Washingtonului de a promova alegeri libere şi corecte

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul de stat american Marco Rubio i-a instruit pe diplomaţii americani din întreaga lume să nu comenteze asupra corectitudinii sau integrităţii alegerilor desfăşurate în alte ţări, potrivit une

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum 2 ore
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 4 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°