Se stie ca nimeni nu poate retine amintiri situate sub un anumit prag al vietii sale, de obicei varsta de trei ani. In trecut, explicatia acestui fapt n-a facut obiectul unor preocupari deosebite, considerandu-se chiar ca in primii sai ani, copilul nici n-ar avea nevoie de memorie.
Memoria: un computer viu
S-ar parea totusi ca acele fapte de care nu ne mai amintim, sunt memorate. Cercetatorii de la Univesitatea din Toronto, Canada, apreciaza ca informatiile din perioada cea mai precoce nu au disparut, dar dezvoltarea rapida a celulelor hipocampus, centrul de memorie a creierului, a facut imposibila pastrarea interconectarii intre celulele vechi si cele nou create - noteaza portalul infoniac.
Cu alte cuvinte, informatiile sunt stocate in memorie, dar nu mai pot fi recuperate de acolo. Este poate ceva asemanator cu situatia unui calulator, unde am instalat un soft nou, foarte performant, care insa nu mai poate prelua unele date din memoria veche a calculatorului, cu care este partial incompaibil.
Faptul ca am instalat softul nou nu sterge informatiile din memorie, dar face imposibila preluarea lor de acolo.
Conform studiilor, informatiile stocate in memoria din primii 3-4 ani de viata nu vor mai putea fi niciodata preluate, iar informatiile stocate in perioada urmatoare, apartinand varstei de 3-7 ani se mai pot prelua doar fragmentat si adesea fara legaturi coerente.
Abia dupa varsta de 10 ani, amintirile se cristalizeaza. Aceasta, in principiu. Practic insa apar aspecte nuantate. Astfel, in timp ce majoriatea infomatiilor aferente varstei de 7-10 ani revin din memorie fragmentar, altele revin integral si cu o precizie care poate uimi.
Este vorba in primul rand de alfabet si scriere, de aritmetica invatata la scoala, de arta cantului sau a expresiei plastice la copiii dotati si inca mult
