Trei persoane acuzat de înşelăciune pe bursa de transport marfă, prin care au produs un prejudiciu de 380.000 de euro, au fost reţinute în urma unor percheziţii în judeţul Bihor, la locuinţele acestora fiind găsite documente de transport falsificate şi înscrisuri ale unor firme fantomă.
Anchetatorii aveau informaţii că mai multe persoane şi-au atribuit în fals calităţile de transportator înscris pe bursa de transport mărfuri şi de proprietar al unor mărfuri ce căutau transportator pe bursă, se arată într-un comunicat de presă de sâmbătă al Poliţiei Române.
În baza acestor informaţii, ofiţeri de la investigarea fraudelor, sub coordonarea procurorilor Parchetului Tribunalului Bucureşti, au făcut, joi, 11 percheziţii domiciliare în judeţul Bihor, la membrii grupări infracţionale internaţionale suspectaţi de înşelăciune pe bursa de transport marfă. Alte două percheziţii au fost făcute vineri, la locuinţele a doi lideri bihoreni ai grupării, suspectaţi că ar fi beneficiarii finali ai sumelor obţinute din valorificarea mărfurilor deturnate, arată Mediafax.
Anchetatorii au colaborat cu autorităţile ungare, prin Biroul SIRENE, pentru destructurarea grupării, fiind făcute o percheziţie la un depozit de legume-fructe din Budapesta şi verificări la trei agenţi economici de naţionalitate ungară.
"Din cercetările efectuate, s-a stabilit că cei în cauză şi-au atribuit în mod fals, atât calitatea de transportator înscris pe bursa de transport mărfuri, cât şi calitatea de proprietar al unor mărfuri ce căutau transportator pe bursa de transport mărfuri, metodă prin care preluau marfa înscrisă pe bursă şi, prin intermediul unui transportator român disponibil la momentul comiterii faptei, descărcau marfa la o altă adresă decât cea destinată (respectiv în Budapesta, Ungaria)", a precizat Poliţia Română.
Membrii grupării vindeau apoi marfa, reuşind astfel să