Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dionysos interzis

Publicat in Historia, sâmbătă 1 iunie 2013 ·

Cartea a 39-a a marii istorii romane Ab Urbe Condita – „de la întemeierea Romei” –, datorată lui Titus Livius, relatează, în capitolele 8-19, o sumbră poveste în care complotul se îmbină cu riturile tainice, dar și cu amorul care triumfă în lupta cu Răul. Eroii primului act al acestei palpitante povești sunt un tânăr de rang ecvestru, Aebutius, și iubita lui, liberta Hispala Faecenia. Hispala află de la amantul ei că acesta a fost inițiat în riturile secrete numite în text bacanal, așadar închinate lui Bacchos; cum știe din experiențe anterioare că această inițiere are ceva subversiv și periculos, ea își convinge iubitul nu doar să renunțe la aceste practici, ci și să reclame autorităților ceremoniile în cauză. Aebutius ajunge într-o audiență la consulul Spurius Postumius Albinus – un personaj istoric atestat și de alte documente, și care a exercitat efectiv consulatul la Roma în 186 a.Chr. Acesta verifică spusele tânărului și apoi convinge senatul roman că gravitatea situației impune o acțiune represivă energică. Autonimia – o ficțiune? Aceasta nu întârzie, și este atestată și de un document epigrafic celebru, o tabletă de bronz descoperită la Tiriolo, în Calabria încă din sec. XVII, în prezent aflată la Kunsthistorisches Museum de la Viena. Cunoscută sub titlul de Senatus Consultum de Bacanalibus – „decizia senatului în chestiunea Bacchanalelor” – această hotărâre a senatului roman confirmă faptul că autoritățile de la Roma erau îngrijorate de fenomenul religios al inițierilor bachice și făceau tot posibilul pentru a le interzice, sau măcar pentru a le controla. Încă din primele rânduri ale decretului aflăm că „Bacchās vir nequis adiisse vellet civis Romanus neve nominis Latini, neve sociorum quisquam”, adică „este interzisă participarea la inițierile bachice atât a oricărui cetățean roman, cât și a oricăruia de drept latin[1], precum și a oricăruia dintre aliați

Articolul in Historia >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Maia Sandu mesaj de susținere pentru Nicușor Dan: „Acum, România are nevoie de noi”

HotNews acum 7 ore
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis marți seară un mesaj de susținere pentru Nicușor Dan, candidatul independent ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din țara noastră, îndemnându-i pe cetățenii moldoveni cu dublă ce

Nicușor Dan, amintiri din perioada armatei obligatorii în comunism. „Am tras 50 de cartuşe sau poate 30”

HotNews acum 3 ore
Candidatul independent Nicuşor Dan a afirmat marţi seară, în timpul dezbaterii de la Antena 3 CNN, că a făcut armata la Artilerie, la Bacău, precizând că a tras în total, în perioada stagiului militar, doar câteva zeci de cartuşe, în contextul în ca

DNA cere arestarea primarului din Sinaia, Vlad Oprea. Procurorii îl acuză că a exercitat atribuții de primar când era sub control judiciar

HotNews acum 12 ore
Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, este acuzat de DNA că a încălcat cu rea-credință obligațiile măsurii controlului judiciar, în ultimele două luni dând exercitându-și atribuțiile de primar, deși acest lucru îi era interzis, se arată într-un comu

Curtea de Apel București a decis că elevul român suspectat de amenințări cu bombă nu va fi extrădat în SUA pentru a fi anchetat de FBI

Ziua Constanta acum 9 ore
Curtea de Apel București a respins marți cererea autorităților americane de extrădare a unui elev român în vârstă de 17 ani, acuzat că a trimis sute de amenințări cu bombă unor instituții de peste ocean și că a manipulat fete minore pentru a se anga

Tánczos Barna: România va încasa 1,3 miliarde de euro, pe 10 iunie, din tranșa a treia din PNRR

Gandul acum 12 ore
„România va încasa, pe 10 iunie, 1,3 miliarde euro din tranșa a treia de plată pentru Programul Național de Redresare și Reziliență”, a declarat, marți, ministrul Finanțelor, Tánczos Barna. „România va încasa 1,3 milioane de euro, pe 10 iunie, din t

Alin Fumurescu a murit. Jurnalist și profesor la University of Houston, el avea 57 de ani

HotNews acum 11 ore
Profesorul Alin Fumurescu a decedat astăzi, la vârsta de 57 de ani, în casa sa din Houston, Texas, anunță revista Dilema cu care a avut o lungă colaborare, într-o postare pe Facebook. „Profesorul şi jurnalistul Alin Fumurescu, colaborator permanent

Declinul cognitiv al lui Joe Biden: Nu l-a recunoscut pe George Clooney la strângerea de fonduri din 2024

Mediafax acum 5 ore
Un fragment din cartea care urmează să apară a fost dat publicității în cursul zilei de marți și prezintă secvența unei întâlniri în culisele strângerii de fonduri între George Clooney și Joe Biden, care revenise în SUA după o întâlnire cu liderii G

Donald Tusk, premierul Poloniei, despre vizita lui George Simion în Polonia: Rusia este fericită, totul este clar

Mediafax acum 7 ore
Mesajul a fost trimis pe platforma X. „Rusia este fericită. Nawrocki şi omologul său român pro-rus, George Simion, pe o scenă cu cinci zile înainte de alegerile prezidenţiale din Polonia şi România. Totul e clar”, a scris Donald Tusk. Liderul AUR, G

Ilie Bolojan, despre viitorul Executiv: Sunt de acord să ne asumăm toată responsabilitatea pentru a forma un guvern stabil

HotNews acum 6 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat marţi, la Antena 1, că este de acord să îşi asume toată responsabilitatea pentru a face parte dintr-o formulă de guvernare care să dea un guvern stabil, potrivit News.ro. Bolojan a punctat

Curtea de Apel Cluj a respins cererea Bankwatch de oprire a lucrărilor la gazoductul Tuzla-Podişor. Mesajul lui Burduja

Gandul acum 8 ore
Curtea de Apel Cluj a respins marți cererea Bankwatch de suspendare a autorizaţiei de construire şi de oprire a lucrărilor la proiectul gazoductului Tuzla-Podişor. Lucrarea este finalizată în proporţie de peste 95% şi va aduce gazul din Marea Neagră

Vremea

București
acum

mie.

9°/23°
joi

9°/23°
vin.

9°/21°
sâm.

8°/10°
Iasi
acum

mie.

8°/22°
joi

8°/22°
vin.

6°/9°
sâm.

7°/10°
Constanta
acum

mie.

8°/17°
joi

11°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/16°
joi

8°/18°
vin.

6°/12°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

mie.

5°/19°
joi

8°/22°
vin.

6°/15°
sâm.

6°/16°