Modificarea Constituţiei a devenit, în ultima vreme, o veritabilă obsesie pentru alianţa de guvernământ.
Întâlniri peste întâlniri, negocieri în spatele uşilor închise, fojgăială prin Parlament, legi pregătite să netezească drumul validării noii forme a legii fundamentale a statului. E atâta râvnă şi agitaţie în jurul modificării Constituţiei, că te şi miri cum de acţiunea nu i-a fost pasată spre ducere la îndeplinire lui Dan Şova, la Ministerul Marilor Proiecte! Dacă toată graba aceasta nu ar prevesti un 2014 plin de complicaţii în plan intern şi dacă nu ar ascunde, prin cotloanele diverselor amendamente, o mulţime de capcane politicianiste, despre care omul de rând habar nu are, ar mai fi cum ar fi... Modificarea Constituţiei e necesară, a arătat-o, cu asupra de măsură, prelungita criză politică iscată după căderea Guvernului Mihai Răzvan Ungureanu şi încheiată, abia recent, prin deja celebrul "armistiţiu" dintre premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu. Însă Uniunea Social-Liberală ţine morţiş să profite de atuul majorităţii confortabile şi de relativa acalmie socială, pentru a-şi duce la bun sfârşit planul de castrare a funcţiei prezidenţiale a României. Aici, numele lui Traian Băsescu nu mai contează atât de mult: esenţial este ca, măcar în viitorul previzibil, guvernanţii să nu mai aibă surprizele pe care le-au avut, cu un preşedinte voluntar şi încăpăţânat, "jucător", cum s-a dovedit a fi cel în funcţie, până la recenta pace cu Ponta. Pe scurt, preşedintele pierde prerogativa numirii premierului, în favoarea partidului care a obţinut cel mai mare număr de mandate parlamentare; în situaţia unei remanieri, şeful statului nu va putea refuza propunerea de numire a unui ministru; în plus, premierul obţine atribuţii extinse de reprezentare a ţării la reuniunile Uniunii Europene. Peste toate, mandatul prezidenţial se reduce la 4 ani
