Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria va testa membrii consiliilor de administraţie

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 1 iunie 2013 ·

Primăria a schimbat modul de selecţie a membrilor din Consiliile de Administraţie (CA) la societăţile subordonate.

Condiţiile vor fi mult mai stricte şi vizează un control mult mai riguros din partea Primăriei pentru numirea membrilor din CA. Noul regulament se referă la organizarea unui concurs pentru ocuparea locurilor de membri CA. Pentru viitoarele posturi vacante, Primăria trebuie să organizeze o procedură de selecţie, prin care candidaţii vor fi nevoiţi să depună dosare de candidatură. Acestea vor fi evaluate cu „admis“ sau „respins“, proba următoare fiind susţinerea unui interviu unde se va testa abilităţile de comunicare, motivaţia candidatului si capacitatea managerială. Candidaţii vor fi punctaţi în funcţie de aceste criterii, iar dacă obţin minimum 70 de puncte, vor fi admişi. Municipalitatea a aprobat şi o comisie de selecţie pentru aceşti candidaţi care se va ocupa de tot procesul de evaluare. Comisia este formată din trei persoane, angajaţi ai Primăriei de le Serviciul Resurse Umane şi va fi condusă de Virgul Stărică, şeful acestui serviciu. Reprezentanţii Primăriei explică faptul că aceste măsuri trebuie implementate pentru eficientizarea activităţii societăţilor subordonate. „Neimplementarea măsurilor de eficientizare a întreprinderilor publice afectează negativ lichiditatea, solvabilitatea şi funcţionalitatea acestor societăţi, iar acest efect negativ se repercutează asupra echilibrului bugetului de stat consolidat şi asupra asigurării de servicii publice. Dat fiind importanţa acestor entităţi economice şi caracterul strategic al sectoarelor în care acestea operează, nefuncţionalitatea lor pot conduce la disfuncţionalităţi în prestarea serviciilor de utilitate publică“, explică repezentanţii Primăriei. Cadrul legal care reglementează aceste modificări este Ordonanţa de Guvern 109 din 2011. Aceasta explică cum vor funcţiona Consiliile de Adm

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum 35 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 38 minute
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Cutremur în România astăzi, 15 iulie 2025! Iată ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 45 minute
În ziua de 15 Iulie 2025, la ora 18:10:58 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 63.2 km. Intensitatea cutremurului este de I. Cutremurul s-a produs în apropierea următoa

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 3 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 2 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 4 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°