Directorii generali din România par să-şi fi regăsit încrederea în perspectivele de creştere ale companiilor lor, atât pe termen scurt, cât şi mediu. 42% dintre respondenţi s-au arătat foarte încrezători cu privire la perspectivele de creştere ale companiilor lor în următorul an, iar 60% şi-au manifestat această aşteptare pentru următorii trei ani (în comparaţie cu 36%, respectiv 46% la nivel global), potrivit rezultatelor ediţiei 2013 a raportului Romania CEO Survey.
„În schimb, optimismul acesta pentru propriile companii pare decuplat de perspectivele globale de creştere, opiniile despre situaţia economică generală fiind mai degrabă rezervate. Este un semn că directorii generali din România au învăţat că în actuala conjunctură economică nu se pot baza decât pe forţele proprii pentru creşterea afacerilor”, a declarat Vasile Iuga, Country Managing Partner, PwC România.
Astfel, 47% dintre respondenţii din România anticipează că economia va stagna în acest an, iar 38% văd chiar o deteriorare a conjuncturii economice (în timp ce media globală este de 28%).
Cei mai mulţi dintre directorii generali din România se vor concentra pe oportunităţi de creştere organică pe piaţa internă (33%) şi pe dezvoltarea de noi produse şi servicii (29%), în timp ce doar 5% dintre respondenţi mizează pe noi pieţe externe.
Citeste mai mult pe cariereonline.ro