Uniunea Europeană a oficializat vineri schimbarea regimului de sancţiuni impuse Siriei, după decizia controversată luată la 27 mai, de a ridica embargoul asupra armelor destinate opoziţiei, sub presiunile Marii Britanii şi Franţei, relatează AFP. Măsura vine într-un context internaţional extrem de tensionat, în care Rusia şi-a intensificat „poziţia de stabilizator” în regiune. Mai mult, există temeri că ridicarea embargoului va externaliza conflictul din Siria.
UE a decis modificarea măsurilor restrictive impuse progresiv, de la începutul conflictului, în 2011, şi este aplicabil începând de sâmbătă şi până 1 iunie 2014.
Eventuala livrare de armament "nu va fi posibilă decât în condiţii foarte stricte", a precizat vineri Michael Mann, purtătorul de cuvânt al lui Catherine Ashton, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe.
Europenii îşi reexaminează poziţia "până la 1 august", îndeosebi pentru a ţine cont de un eventual progres al negocierilor în cadrul "Geneva 2", conferinţă iniţiată la apelul Statelor Unite şi Rusiei, pentru a încerca să găsească o soluţie politică la acest conflict.
România a fost reprezentată luni la Consiliul de Afaceri Externe, în cadrul căruia s-a decis ridicarea embargouului, de către ministrul de Externe Titus Corlăţean, care, potrivit MAE, a fost mandatat să exprime împotrivirea ţării noastre faţă de ridicarea embargoului.
"Ministrul Titus Corlăţean a exprimat, în baza mandatului naţional, susţinere pentru menţinerea regimului de sancţiuni UE impus Siriei în integralitatea sa, inclusiv a embargoului pe livrarea de arme în această ţară după 1 iunie 2013. Totodată, a subliniat privilegierea eforturilor politico-diplomatice, inclusiv prin susţinerea fermă a iniţiativei promovate de Statele Unite şi Federaţia Rusă referitoare la organizarea unei Conferinţe Internaţionale privind situaţia din Siria, poziţie