Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Ziua porţilor deschise pentru copii”, la structurile Gărzii de Coastă

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 1 iunie 2013 ·

Ziua Internaţională a Copilului va fi sărbătorită şi la structurile Gărzii de Coastă din judeţele Constanţa şi Tulcea, care îşi vor deschide porţile pentru o serie de manifestări dedicate celor mici.

Grupul de Nave Constanţa va fi vizitat de elevi şi profesori de la două şcoli generale din municipiul Constanţa, iar la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Tulcea vor fi organizate o serie de exerciţii demonstrative.

Ieri, în intervalul orar 10.00 - 12.00, sediul Grupului de Nave Constanţa a fost vizitat de un grup de 32 de copii ai Şcolii Generale nr. 39 „Nicolae Tonitza” din Constanţa, în cadrul unei acţiuni prilejuite de sărbătorirea Zilei Internaţionale a Copilului. Elevii, însoţiţi de un grup de profesori şi părinţi, au vizitat nava amiral „Ştefan cel Mare” a Poliţiei de Frontieră Române şi o navă de patrulare şi supraveghere maritimă, fiindu-le prezentate modalităţile prin care Garda de Coastă îşi îndeplineşte misiunea de control şi supraveghere a frontierei de stat la Marea Neagră.

Azi, începând cu ora 10.00, navele din componenţa Grupului de Nave Constanţa vor primi vizita altor 30 de elevi şi profesori de la Şcoala Generală nr. 33 „Anghel Saligny” din Constanţa.

Ziua Internaţională a Copilului va fi marcată, în intervalul orar 10.00 - 13.00, şi la Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Tulcea, care va organiza „Ziua porţilor deschise“ pentru copii.

Copiilor li se vor prezenta tehnica din dotare şi modul în care aceasta poate fi folosită în desfăşurarea activităţilor specifice. Totodată, se vor face scurte demonstraţii, în care cei mici vor participa alături de poliţiştii de frontieră la interceptarea şi imobilizarea unui grup de migranţi, precum şi la o misiune de patrulare cu autospeciala Nissan Terano şi cu ATV-ul Arctic Cap. De asemenea, vor putea urmări exerciţii demonstrative cu câinii de servic

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 2 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, întrebat dacă România ar trebui să ceară focoase nucleare, ca Polonia: Pentru fiecare ţară este importantă securitatea şi siguranţa ei / Ce avem în momentul de faţă, prezenţă militară, planuri de apărare NATO sunt suficiente

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a declarat, vineri, că pentru fiecare ţară este importantă securitatea şi siguranţa ei, dar consideră că România nu ar trebui să ceară în acest moment amplasarea de focoase nucleare. ”Ce avem în momentul de faţă

Scandal între mai multe eleve de la un liceu din Câmpina, județul Prahova

Ziua Constanta acum 2 ore
De la o discuție în contradictoriu legate de vestimentație, cinci eleve ale unui liceu din municipiul Câmpina s-au luat la bătaie. ''Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au fost sesizați de către un profesor al unei unități de învățăm

Alegeri 2025 Claudiu Târziu, despre candidatura lui George Simion- „Trebuia să ne orientăm spre un candidat cu șanse mai mari”

Ziua Constanta acum 14 minute
Claudiu Târziu, Preşedintele Consiliului Naţional de Conducere (CNC) al AUR, și-a exprimat rezervele față de candidatura lui George Simion la alegerile prezidențiale, considerând că partidul ar fi trebuit să opteze pentru un candidat cu șanse mai ma

Ciolacu: Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu. Nu am nicio problemă să fac un pas. Şmecherii electorale, ”intrăm, dar dacă tu pleci, dar intrăm după ce noi facem nu ştiu ce”, cu mine nu funcţionează

News.ro acum 19 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, atunci să vină acum, iar preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare

Două contestații privind candidaturile lui Nicușor Dan și Crin Antonescu, respinse de CCR

Ziua Constanta acum 27 minute
Curtea Constituțională a Românie informează că în ședința din data de 14 martie 2025, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a luat în dezbatere două contestații. Potrivit

Ford Otosan Craiova începe livrarea primelor vehicule electrice fabricate în România

HotNews acum 2 ore
Producătorul auto Ford Otosan anunță vineri un moment important, fiindcă primele vehicule electrice produse în România pleacă spre clienții Ford din întreaga Europă. Compania produce la Craiova trei modele complet electrice: Puma Gen-E, E-Transit Co

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 5 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Bolojan deschide grădina și interiorul Palatului Cotroceni pentru vizitatori: E un semn de respect

Wall-Street.ro acum o ora
Începând cu a treia săptămână din luna martie, grădina și interiorul Palatului Cotroceni vor fi deschise vizitatorilor, a anunțat Bolojan. "La fiecare final de săptămână, de vineri până duminică, toată această suprafaţă, inclusiv interioarele, vor f

Vremea

București
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°