Comisia de Etică a Universităţii “Al. I. Cuza” din Iaşi a decis, joi, 30 mai, să ceară retragerea titlului de doctor al cadrului universitar Olesia Mihai, acuzat că a plagiat lucrarea de doctorat.
Olesia Mihai şi-a dat demisia din funcţia de lector al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor la scurt timp după ce a fost acuzată de furt intelectual. Pentru ca Mihai să rămână fără titlul de doctor, decizia luată ieri de Comisia de Etică a universităţii ieşene va trebui validată de organismul care recunoaşte titlurile de doctor.
“Sperăm ca şi Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare să valideze decizia noastră, deoarece acesta este cel care recunoaşte titlul. Pe de altă parte, sper ca această situaţie să fie ultima de acest fel şi că universitatea nu va mai fi pusă niciodată într-o asemenea postură nefavorabilă”, a declarat preşedintele Senatului, prof. univ. dr. Constantin Rusu.
Olesia Mihai (fostă Lupu), originară din Chişinău şi lector la Universitatea „Al. I Cuza“ din Iaşi, „a plagiat in extenso în teza de doctorat (aprilie 2005, pe atunci student doctorand), intitulată „Medieval Tradition in Geoffrey Chaucer’s Writings“, din teza de doctorat din 1981 a Prof. Jay W. Ruud, la acel timp la University of Wisconsin, Milwaukee, USA“, potrivit unui dosar publicat de cei de la integru.org.
Aceştia îşi bazează acuzaţia de plagiat pe părerile primite de la patru experţi independenţi, profesori universitari americani, inclusiv de la autorul lucrării originale, care ar fi fost preluată aproape integral, sute de pagini, 98% spun ei, prin metoda copy-paste în lucrarea de doctorat a Olesiei Mihai.
„Este de menţionat de asemenea că teza Prof. Ruud este disponibilă doar pe un suport microfilm şi nu este disponibilă online în format electronic. Ea se poate doar cumpăra de la ProQuest“, mai precizea