Supărare mare stârnea pe la mijlocul săptămânii trecute, printre oficialii noştri, ca şi printre românaşii mai de jos, dar cu... mândrie patriotică, o ştire strecurată în presă cum că, nu mai ştiu care comisar de la Bruxelles şi-a permis (aşezându-ne într-o înşiruire cu Bulgaria, Italia etc.) să declare că România (tolerată în UE) e o ţară neguvernabilă, măcinată de corupţie. Unii europarlamentari de-ai noştri s-ar fi impacientat şi ar fi făcut interpelări pe această temă, iar ministrul de Externe ar fi cerut claridicări etc., etc. Ca român „verde”, din popor, mă întreb şi eu: este ţărişoara noastră (mereu surprinzătoare) susceptibilă a i se pune o aşa etichetă? N-a fost ea guvernată, în 23 de ani de postdecembrism, plus alţi vreo şase ani şi jumătate de convieţuire şi... coeziune în Uniunea Europeană, de guverne democratice şi legiuită de parlamente alese de popor? N-au păzit democraţia şi nu ne-au garantat Constituţia vreo trei preşedinţi care nu ne-au... ciuruit, ci au ajuns la Cotroceni direct prin sufragiu universal?

Ba bine că nu! Şi-atunci, de unde, Doamne, percepţia acelui oficial comunitar, că suntem şi-acum neguvernabili, rămaşi în preistoria democraţiei, în zona ei gri? Ţara lui Caţavencu şi a lui nenea Trahanache, o ţară care pute a corupţie şi a hoţie? Monitorizată, cu MCV-ul deasupra capului, cu fonduri europene blocate, mereu atenţionată, corigentă la materia „bună guvernare”. O fi aşa poate doar dacă o punem în talger cu Germania sau Franţa. Acea Franţă în care acum vreo patru-cinci decenii, exasperat de nemulţumirile şi ingratitudinea compatrioţilor săi, generalul De Gaulle, arhitectul Celei de a Cincea Republici, exclama cu amară ironie: „Imposibil de guvernat un popor care produce trei sute de feluri de brânză!”. Îmi închipui, desigur, că nu sunt uşor de guvernat popoare cum sunt cele francez, englez sau german, pentru că au în spate o l