Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Alegerile TNL Suceava, anulate după o şedinţă cu circ şi înjurături

Publicat in Adevarul, duminică 2 iunie 2013 ·

Alegerile pentru desemnarea preşedintelului filialei Suceava a TNL au fost anulate după ce comisia de numărare a voturilor a fost pusă în situaţia de a nu-şi mai putea continua activitatea. Liderul judeţean al PNL, deputatul Ştefan Alexandru Băişanu, împreună cu alţi colegi, a intrat în sala în care se afla comisia şi a încercat să intre în posesia voturilor şi documentelor conferinţei de alegeri, acuzând suspiciuni de fraudă.

Sâmbătă după-amiază, în sala mică a Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiul Suceava, a avut loc conferinţa de alegeri pentru desemnarea preşedintelui şi a biroului politic al filialei teritoriale Suceava a Tineretului Naţional Liberal.

La eveniment au participat ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul, Mihai Voicu, preşedintele TNL, deputatul Florin Alexe, secretarul general al TNL, deputatul Costel Alexe, preşedintele CSL, Claudia Benchescu, lideri TNL din Molodva, parlamentari şi lideri PNL Suceava.

Pentru funcţia de preşedinte al TNL Suceava au candidat preşedintele interimar al organizaţiei, avocatul Cătălin Pintea, şi Mihai Moraru, şeful Oficiului Judeţean de Plăţi, Dezvoltare Rurală şi Pescuit Suceava. Mihai Moraru este fiul fostului primar al municipiului Vatra Dornei, Ioan Moraru, în prezent preşedinte al Companiei Naţionale a Uraniului.

La începutul şedinţei, preşedintele organizaţiei judeţene PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, care a susţinut candidatura lui Mihai Moraru, a sesizat conducerea centrală TNL despre faptul că unele filiale locale nu sunt reprezentante prin delegaţi la conferinţa de alegeri. Băişanu s-a arătat nemulţumit şi de faptul că nu a fost invitat să ia loc la prezidiu, alături de cei din conducerea centrală a TNL.

După ce preşedintele TNL, Florin Alexe, a explicat că alegerile au fost convocate şi organizate conform statutului, cei aproximativ 110 delegaţi prezenţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 7 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 7 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 7 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 7 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 4 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 7 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 11 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 6 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 6 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°