Cea de-a treia ediţie a competiţiei ecOprovocarea a consemnat o premieră: toate cele şase şcoli sălăjene participante s-au clasat pe locul I.
Competiţia, organizată de TenarisSilcotub şi Fundaţia ViitorPlus, a implicat în acest demers de protecţia a mediului, şase şcoli din judeţ – patru gimnaziale şi două de nivel liceal. Este vorba despre Colegiul tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalău, Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu” din Bocşa şi Şcoala Hereclean, care au format, împreună, echipa „Ochiul verde”, respectiv Colegiul Naţional „Silvania”, Şcoala Gimanzială „Vasile Breban” din Crişeni şi şcoala din Mirşid.
Timp de şase luni, cele două echipe au adunat peste 23 de tone de deşeuri, au plantat manual 4.900 de arbori, au amenajat 70.661 de metri pătraţi de spaţiu verde şi au organizat sute de campanii de conştientizare.
Festivitatea de premiere a echipelor de elevi implicate în competiţie din fiecare şcoală a avut loc vineri, la Casa Municipală de Cultură, în prezenţa reprezentanţilor sponsorului şi a oficialităţilor locale.
Cea de-a treia ediţie a competiţiei ecOprovocarea a consemnat o premieră: toate cele şase şcoli sălăjene participante s-au clasat pe locul I.
Competiţia, organizată de TenarisSilcotub şi Fundaţia ViitorPlus, a implicat în acest demers de protecţia a mediului, şase şcoli din judeţ – patru gimnaziale şi două de nivel liceal. Este vorba despre Colegiul tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalău, Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu” din Bocşa şi Şcoala Hereclean, care au format, împreună, echipa „Ochiul verde”, respectiv Colegiul Naţional „Silvania”, Şcoala Gimanzială „Vasile Breban” din Crişeni şi şcoala din Mirşid.
Timp de şase luni, cele două echipe au adunat peste 23 de tone de deşeuri, au plantat manual 4.900 de arbori, au amenajat 70.661 de metri pătraţi de spaţiu verde şi au organizat sute de campanii de conştie