Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii au găsit mâna dreapta a femeii găsită tranşată în râul Argeş

Publicat in Antena 3, duminică 2 iunie 2013 ·

Poliţiştii au găsit, duminică, mâna dreaptă dintr-un cadavru uman în albia râului Argeş, în zona podului de la Ioneşti (Dâmboviţa), în apropiere de locul unde a fost descoperit cadavrul secţionat al femeii ucise de Florin Mînzăraru, conform Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Dâmboviţa, mâna a fost descoperită la 150 de metri în aval de podul de la Ioneşti de pe râul Argeş, în apropierea zonei unde au fost găsite piciorul şi mâna stângă, dar şi capul femeii ucise şi tranşate.

"Poliţiştii dâmboviţeni au găsit mâna dreaptă. Fragmentul de cadavru va fi ridicat de către criminalişti şi dus la Serviciul de Medicină Legală din Târgovişte, pentru identificare", a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Dâmboviţa, Alexandra Niculaie.

Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului la sesizarea unui pescar din Găeşti, care a anunţat că în zona podului de la Ioneşti sunt resturi de cadavru uman.

Vineri, anchetatorii au descoperit un cap uman care se presupunea că ar fi al femeii ucise şi tranşate de Florin Mînzăraru, în râul Argeş, în judeţul Dâmboviţa. Ulterior, poliţiştii au stabilit că fragmentul uman este al Iulianei Neblea, de 36 de ani, din comuna Valea Mare.

Florin Mînzăraru, bărbatul acuzat că a ucis-o şi tranşat-o pe femeia de 36 de ani, a fost arestat preventiv, joi noapte, de Tribunalul Bucureşti, pentru omor deosebit de grav, tâlhărie şi profanare de morminte.

Potrivit anchetatorilor, după ce şi-a recunoscut fapta, Florin Mînzăraru, a precizat că a întreţinut relaţii sexuale cu victima, care ar fi fost acceptate de către aceasta, după care a ucis-o, tranşând cadavrul în cada apartamentului său din oraşul argeşean Topoloveni, unde oamenii legii au făcut percehziţii vineri.

Iniţial, Mînzăraru a refuzat să-şi recunoască fapta, însă acesta a cedat în timp ce,

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

"Semnal de alarmă pentru statul român". Reacția lui Nicușor Dan după ce Serviciile Moscovei au sărit în apărarea lui Călin Georgescu

Ziare.com acum o ora
Nicuşor Dan, primarul Capitalei și candidat independent în alegerile prezidenţiale, a afirmat marţi, 4 martie, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în spriji

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 4 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum 54 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum 2 ore
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

Nicuşor Dan și Elena Lasconi, reacții după declarațiile Rusiei în favoarea lui Călin Georgescu: „Un semnal de alarmă pentru statul român” / „Moscova a ajuns să îl susţină pe faţă”

HotNews acum 58 minute
Comunicatul transmis marţi de Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei reprezintă primul act public oficial prin care Moscova intervine în sprijinul unui candidat în alegerile prezidenţiale din România şi „un semnal de alarmă extrem de important pe

Viktor Orban se întâlnește cu Emmanuel Macron la Paris pentru a discuta despre războiul din Ucraina înaintea summitului UE

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat că se va deplasa miercuri la Paris pentru o întrevedere cu președintele francez Emmanuel Macron, la invitația acestuia, în ajunul summitului UE de la Bruxelles. Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat

Călin Georgescu a pierdut la Tribunalul UE, unde a cerut instanţei să oblige Guvernul la reluarea turului doi

News.ro acum 2 ore
Călin Georgescu a pierdut procesul la Tribunalul UE, care i-a respins acţiunea prin care a cerut reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, anunţă G4Media. Tribunalul i-a respins acţiunea şi nu s-a pronunţat pe cerere, iar în ordonanţa de res

Zelenski, primul mesaj după sistarea sprijinului militar al SUA: Conflictul de la Casa Albă cu Trump a fost „regretabil”, iar Ucraina este pregătită să se așeze la masa negocierilor

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a emis marți o declarație de presă în care afirmă că întâlnirea sa din Biroul Oval de săptămâna trecută cu președintele american Donald Trump „nu a mers așa cum trebuia”, descriind-o ca fiind „regretabilă” ș

Ministerul de Externe consideră afirmaţiile serviciilor ruseşti ”ridicole şi complet neavenite”: Fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite, marţi, că, afirmaţiile serviciilor ruseşti sunt ”ridicole şi complet neavenite” şi ”fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România”. ”MAE pre

Marcel Ciolacu: Faptul că un serviciu secret al Rusiei se poziționează față de decizii ale autorităților române este de netolerat! / Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu / Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și pe cine nu

G4Media acum 3 ore
Premierul României a reacționat dur într-o postare pe pagina personală de Facebook față de susținerile neprobate ale Serviciului de Informații Externe al Rusiei, potrivit cărora decizia procurorilor români de a-l ancheta penal pe Călin Georgescu „es

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°