Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR) va negocia una din clauzele prevăzute în Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană (UE) pentru a identifica o modalitate de prelungire, cu cel puțin trei ani, a interdicției vânzării terenurilor agricole pentru cetățenii străini nerezidenți în România. În plus, UNPR dorește un pact politic pentru agricultură. Partidul are deja o strategie pe termen lung în domeniu, la care s-a lucrat timp de un an.
Conform prevederilor actuale din Tratatul de Aderare, începând cu 1 ianuarie 2014, orice persoană străină care nu are rezidența în România va avea dreptul de a cumpăra terenuri în țara noastră.
Decizie de interdicție a vânzării terenurilor agricole către străini a fost luată sâmbătă, în cadrul reuniunii UNPR pe regiunea Nord-Est. În cadrul întrunirii, care a avut loc la Durău, s-a mai discutat despre probleme legate de administrație, dar și despre cele ce țin de securitatea națională.
La întrunire au participat președintele UNPR, vicepremierul Gabriel Oprea, Neculai Onțanu, secretarul general al UNPR și primarul sectorului 2 al Capitalei, Culiță Tărâță, șeful regiunii Nord-Est în cadrul UNPR și președintele Consiliului Județean Neamț, senatorul Gheorghe Toma, secretar general adjunct, Nicolae Dumitru, secretar general adjunct, deputatul Valeriu Steriu, președintele comisiei prezidențiale pentru agricultură, senatorul Liviu Bumbu, șeful departamentului pentru agricultură din UNPR, senatorul de Bacău Damian Drăghici, consilierul primului-ministru pe problemele rromilor, precum și președinții organizațiilor județene ale UNPR din regiunea 1 Nord-Est: Cătălina Vartic – Suceava, deputatul Gheorghe Emacu – Iași, Vasile Manole – Bacău, senatorul Șerban Mihăilescu – Botoșani, deputatul Sergiu Vizitiu – Vaslui și deputatul de Neamț Marian Enache, președintele departamentului de politică exte