Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultima zi a marii nebunii » Real Sociedad va juca în Liga Campionilor. Echipa lui Săpunaru a retrogradat

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 3 iunie 2013 ·

"Centralul" meciului Celta - Espanol (1-0) a notat sîmbătă în raport gluma delegatului echipei catalane: "Totul e aranjat, nici nu mai trebuie să arbitrezi!"

Sîmbătă, doar două meciuri s-au jucat mai devreme, Real - Osasuna (4-2) şi Barca - Malaga (4-1). Nu mai aveau nici o influenţă. Campionii au atins şi ei 100 de puncte, egalînd recordul Madridului din sezonul trecut. Albii au rămas cu gustul amar al eşecului pe linie. Florentino Perez, ales ieri pentru încă un mandat de 4 ani, pregăteşte revanşa în 2014. Cel mai probabil, cu Ancelotti.

Apoi, a început marea nebunie. Lupta pe viaţă şi pe moarte, pînă la capăt, pentru cupele europene şi evitarea retrogradării. A luat foc gazonul sub crampoanele jucătorilor. Iar finalul a fost uluitor.

CHAMPIONS

Calificate: Barcelona, Real, Atletico (grupe), Real Sociedad (tur preliminar)

După 11 ani

- Valencia avea două puncte avans în faţa lui Real Sociedad. Şi a condus cu 1-0 la Sevilla. În acel moment, locul 4 era asigurat pentru Ligă. Dar Negredo s-a supărat şi a înscris 4 goluri. S-a terminat 4-3 pentru FC Sevilla

- Real Sociedad a profitat, învingînd cu 1-0, într-o deplasare fierbinte, La Coruna. Bascii, revelaţiile stagiunii, s-au calificat în Champions după 11 ani

EUROPA LEAGUE

Calificate: Valencia, Betis, FC Sevilla (dacă TAS nu înlătură mîine suspendarea Malagăi)

- Victima războiului pentru Ligă, Valencia (va avea alt antrenor, Djukici îl schimbă pe Valverde) a fost trimisă în Europa League, unde vor mai juca aproape sigur Betis (locul 7) şi FC Sevilla (9), pentru că Malaga (6) şi Rayo (8) sînt suspendate un an de UEFA

RETROGRADARE

Căzute: Mallorca, La Coruna, Zaragoza

Celta evadează

- După numai un sezon de la promovare, La Coruna se întoarce în Segunda. Fără Valeron, retras la 37 de ani. Dintre ultimele 4 clasate, Depor avea cel mai bun pu

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 4 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 4 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 3 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 4 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 2 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 6 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

VIDEO. Unii dintre apropiații criminalului din Mureș au început să colaboreze cu Poliția!

Ziua Constanta acum 9 ore
În cadrul anchetei privind cazul Gânj Emil, căutat pentru uciderea fostei sale iubite, au apărut noi evoluții semnificative. Surse apropiate investigației au confirmat astăzi că unii dintre apropiații lui Gânj Emil au început să colaboreze cu Poliți

Vremea

București
acum

22°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

19°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°