Tehnicianul care a adus în vitrina Rapidului unul din cele trei titluri pe care giuleştenii le-au cucerit, de-a lungul istoriei, a avut un discurs virulent, când a fost întrebat despre ultimele evenimente din Liga I.
Adunarea Generală a FRF a confirmat că Rapid şi Universitatea Cluj nu vor evolua în viitorul sezon al Ligii I. Dacă ardelenii speră totuşi că vor obţine licenţa la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), în condiţiile în care li s-a aprobat planul de reorganizare, care e necesar pentru orice societate aflată în insolvenţă, în schimb, Rapid, fără acest act, nu mai are nicio şansă.
Mircea Lucescu, tehnicianul sub comanda căruia Rapid a cunoscut gloria la finalul anilor ’90, a comentat iminenta dispariţie a giuleştenilor, care vor avea aceeaşi soartă precum alte grupări de tradiţie: Poli Timişoara, Sportul Studenţesc, Progresul Bucureşti sau Universitatea Craiova.
Ce a spus?
„Din punctul meu de vedere e o ruşine că s-a ajuns într-o astfel de situaţie. Faptul că au dispărut echipe care aveau tradiţia şi istoria în spatele lor şi au apărut echipe de-o noapte, care apoi au dispărut s-a făcut din vina noastră, pentru că n-am reuşit să ajutăm echipele în dificultate“, a declarat „Il Luce“ la Dolce Sport.