de Gh. DOBRIN
02 iunie 2013 23:02
5 vizualizari
A-A+ Suntem în săptămâna a 5-a după Sfintele Paşti. Pericopa evanghelică a săptămânii (In 4, 5-42) ne descrie întâlnirea Mântuitorului cu femeia samarineancă, la fântâna patriarhului Iacov, în oraşul Sihar din Samaria.
Acestei femei samarinence, pe care o va întâlni la fântâna lui Iacov, în arşiţa zilei, Iisus îi va cere apă să bea, încălcând astfel, încă o dată, dispoziţiile religioase ale cărturarilor şi fariseilor.
Însăşi femeia surprinsă de faptul că un iudeu care se considera superior cere apă să bea unei femei samarinence. Convorbirea Mântuitorului cu această femeie trece treptat de la apa din fântână pe care i-o cere Iisus, la o altfel de apă, spirituală, pe care El o recomandă femeii şi despre care spune că cine va bea din ea nu se va mai înseta niciodată.
Această "apă vie" despre care vorbea Iisus este harul Duhului Sfânt care odată dobândit va astâmpăra setea noastră de fericire şi veşnicie. Căci fiecare om se naşte cu această sete de veşnicie, sete de Împărăţia lui Dumnezeu, spre care tinde şi năzuieşte toată viaţa.
Însă de cele mai multe ori noi capotăm lamentabil, îndreptându-ne această sete de Dumnezeu şi de veşnicie, cu care ne naştem, nu spre cer, ci spre pământ, spre bunurile materiale ale acestei lumi, de care practic nu ne mai săturăm, oricât de multe am avea. Şi aceasta pentru că sufletul fiind de natură spirituală ca şi Dumnezeu, nu poate fi satisfăcut, săturat de bunurile materiale ale acestei lumi, pe care noi căutăm să ni le însuşim în speranţa că acestea ne aduc fericirea. Şi astfel, trăim o adevărată dramă prin această direcţionare greşită a setei noastre de Dumnezeu şi de veşnicie, dinspre cer, spre lucrurile materiale ale acestei lumi. Numai harul Duhului Sfânt care ni se împărtăşeşte prin post, rugăciune, Sfinte Taine şi fapte bune, este în măsură să n