Jeremy Bokila a primit după meci primele felicitări de la tatăl său, prezent în tribune: Ndingi Bokila Mandjombolo a fost în perioada 1980-1982 golgeterul lui Harelbeke, în liga secundă din Belgia.
Jeremy răspunde jovial întrebărilor şi maschează oboseala de după petrecere. Cuvîntul care îl repetă într-o franceză cu inflexiuni de Kinshaha, fie că e vorba de Contra, de colegi, de fani sau de Ploieşti: "mîndrie".
- Jeremy, acum, după euforie, ce înseamnă golul tău şi Cupa României?
- O reuşită care încheie un sezon foarte special pentru mine, iar trofeul e primul din carieră, nici n-am ce să comentez! Sînt copleşit, după un parcurs bun am primit recompensa.
"Am gîndit golul cîteva secunde"
- La faza din care ai înscris chiar ai gîndit să fentezi din preluare sau ai avut noroc?
- Chiar aşa am gîndit faza! Am văzut că Felgueiras nu e prea bine poziţionat şi că am doar un om în faţă. În acele secunde m-am gîndit să preiau neaşteptat şi să şutez cît pot de repede.
- Ai lucrat la Waregem cu Hugo Broos, un tehnician experimentat. Cum e Contra ca antrenor?
- Nu exagerez, un tip foarte special. Ştie să transmită un mesaj, să motiveze, să fie dur şi prietenos, să treacă din cuvinte în teren lucrurile necesare. Pentru mine e antrenorul perfect!
"Mîndru să fiu «lup» adevărat!"
- Tatăl tău a fost un marcator veritabil. E mîndru de tine acum?
- A fost în tribune la finală, iar după meci chiar asta mi-a spus: "Sînt mîndru de tine, dar şi de echipă!". Am moştenit de la tata sîngele de finalizator. Golul e în sîngele meu!
- Poţi spune cu siguranţă că ai ales bine cînd ai venit în România?
- Da, fără îndoială. Am ales ca să pot juca meci de meci şi mi-am propus un sezon extraordinar. Am început să mă simt repede mîndru de Ploieşti, de fani, de colegi. Mi-am confirmat valoarea, am căpătat încredere. Acum sînt mîn
