Florian Walter, unul dintre finanțatorii grupării Petrolul Ploiești, este tentat să renunțe la fotbal.
După o așteptare de 18 ani, Petrolul Ploiești a câștigat Cupa României grație victorie cu 1-0 repurtată sâmbătă seară, pe „Arena Națională”, în fața celor de la CFR Cluj. În plină euforie, „lupii galbeni” au primit o veste neașteptată: Florian Walter, unul dintre finanțatorii echipei, vrea să se retragă din fotbal!
„Nu aș mai vrea să continui în fotbal, dar mă voi mai gândi. Într-o săptămână voi ști ce voi face. Dacă mă retrag, nu voi mai investi la nicio echipă. Nu mi-a plăcut imaginea cu George Copos și suporterii aceia, care i-au adus o tavă cu colivă. Nu vreau să ajung și eu așa, să-mi aducă fanii colivă.
Am investit bani și muncă, dar am o satisfacție aparte să câștig un trofeu. Am mai câștigat și cu Dinamo, dar nu eram eu la pupitru. Cupa asta va rămâne în istorie.
Băieții au un milion de euro primă, dar nu din partea mea, ci a autorităților locale. Protocolul este semnat din iarnă, iar banii ăștia se vor duce la jucători. Clubul nu va lua nimic”, a declarat Florian Walter, la Digi Sport.