Conştiinţa noastră este o putere de neimaginat, una pe care ne prefacem că n-o vedem prea bine, una pe care încercăm s-o ignorăm, s-o credem mai degrabă o idee sau un vis. Ea continuă să-şi facă treaba cu o acurateţe de care nu este în stare nici un aparat inventat de mintea omenească. Conştiinţa nu are adoraţi, aleşi, preferaţi; ea înregistrează fiecare mişcare a minţii, fiecare decizie, alegere şi acţiune pe care omul le face şi acţionează potrivit lor. Dacă-i bine ceea ce omul gandeşte, vorbeşte sau face, conştiinţa îl face să se simtă bine, să simtă fericirea, bucuria, mulţumirea, pacea, siguranţa, certitudinea, încrederea în sine etc. Dacă, dimpotrivă, omul greşeşte cu ”gandul, cu vorba sau cu fapta”, conştiinţa îl face să se simtă...rău. Răspunsul conştiinţei este unul automat, corect, imediat şi conţine două forme esenţiale de manifestare; unul interior, emoţional şi altul exterior, care parvine tot către examinarea conştiinţei din lumea evenimentelor, a vieţii de zi cu zi. Astfel, fie că ne gandim la o situaţie, la o problemă, la ceva frumos sau urat, fie că lumea ne provoacă probleme sau aduce către noi evenimente fericite, conştiinţa ne oferă instantaneu un răspuns, ne spune ceva despre noi înşine. Ceea ce simţim în fiecare moment, ceea ce trăim în interior nu-i creaţia altor oameni, nu-i creaţia unor forţe incontrolabile, de nestăpanit, nu-i ceva ce se iveşte neaşteptat şi fără motiv în fiinţa noastră, ci-i răspunsul automat al conştiinţei la modul nostru de a gandi, a vorbi, a acţiona, a ne comporta cu noi înşine şi cu lumea ce ne înconjoară. Atributul esenţial al conştiinţei este – cred eu – puterea ei de a ”înregistra” şi a reda apoi în mod fidel, sub forma emoţiilor, melodiile pe care tot noi le cantăm în fiecare clipă. Tocmai aceste înregistrări devin ”programe”, adică obiceiuri de percepţie şi de acţiune, care ne determină să facem tot ce facem, fie