Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vin roşu la nisip în inima Innsbruckului. Atleta Alina Rotaru a învins două vedete ale probei de lungime

Publicat in Pro Sport, duminică 2 iunie 2013 ·

Bucureşteanca legitimată la Steaua a câştigat un concurs de lungime ţinut într-un mediu neconvenţional, în centrul oraşului Innsbruck. Stelista le-a învins pe Funmi Jimoh, posesoarea celui de-al doilea rezultat modial al sezonului şi pe Naide Gomes, fostă campioană mondială.

În loc de cupă, vicecampioana europeană de juniori a primit la poalele Alpilor o sticlă de vin personalizată.

Eleva lui Adrian Ghioroaie, una dintre performele atletismului românesc în 2013 (6,59 m PB), a sărit pe ploaie şi la o temperatură de 9 grade Celsius.

Tehnicianul Adrian Ghioroaie este antrenorul cu care Oana Pantelimon a obţinut bronzul la Jocurile Olimpice de la Sydney (2000) - săritura în înălţime.

O atletă din România la Golden Roof Challenge, competiţia ajunsă la a noua ediţie. Un spectacol certificat de IAAF şi desfăşurat în centrul Innsbruckului. Pe afiş: două probe de lungime şi una de prăjină masculin. La prima vedere pare o babilonie totală. În realitate, e trendul normal continuat de naţiunile cu forţă financiară şi cu oameni cu idei. “Mai întâi sărea un băiat cu prăjina, apoi unul la lungime, şi iar un concurent la prăjină. Urma o fătă la lungime, se pregătea alt sportiv. Şi tot aşa…”, povesteşte protagonista noastră, Alina Rotaru, câştigătoare la Innsbruck (6,38 m).

6,59 m la Bucureşti

Pe scurt: specialităţile rupte din afişul firesc al unui grand-prix formează un spectacol derulat în viteză. Se iau 5-6 sportivi de probă şi se pun într-un mediu neconvenţional: piaţă, mall, acoperiş, parcare, centrul oraşului etc. În cazul nostru… ultima locaţie. Animată cu muzică de dans şi puls de stroboscop, esplanada devine o feerie de lumini şi de culori. Cele trei specialităţi au loc în acelaşi timp pentru a nu plictisi.

În urmă cu o săptămână, eleva lui Adrian Ghioroaie îşi realizase cel mai bun rezultat al carierei: 6,59 m,

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum o ora
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum o ora
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum 47 minute
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 42 minute
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum o ora
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 3 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 2 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 2 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Harghita: O femeie şi-a prins mână în maşina de tocat carne / A ajuns la spital cu toate cele cinci degete strivite

News.ro acum 3 ore
O femeie de 42 de ani din judeţul Harghita a ajuns, duminică, la spital, după ce şi-a prins mâna în maşina de tocat carne. Toate cele cinci degete sunt strivite. ”Persoană cu degetele prinse în maşina de tocat carne, în localitatea Satu Mare. La faţ

Vremea

București
acum

20°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

18°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/22°
lun.

18°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

16°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°